Pe lângă noul Cod fiscal adoptat de Parlament şi devansarea aplicării unor măsuri care au ca efect diminuarea cu peste 10 miliarde a veniturilor la buget, o serie de măsuri adoptate în cursul anului 2015 au ca efect majorarea cheltuilelilor bugetare cu peste 13 miliarde de lei. Ultimele pe listă pensiile speciale. Actualul Guvern susţine că intrarea în vigoare a „bonusurilor pentru bătrâneţe” ale aleşilor locali va avea ca efect depăşirea deficitului de 3%.
Guvernul Cioloş şi-a asumat măsurile adoptate de guvernarea PSD – Victor Ponta, ceea ce a însemnat creşterea cu peste 1% a deficitului pentru anul viitor, de la 1,9% la finalul lui 2015, la 2,8% în 2016.