Zona euro are o umbrelă nouă, iar capitalul băncilor se bazează mai puţin pe datorii. Primul semn de criză, şi cel mai important, este revenirea gemenilor toxici: interacţiunea dintre bănci şi guverne. Recentul crah al acţiunilor băncilor a coincis cu creşterea yieldurilor obligaţiunilor statelor de la periferia zonei euro. Modelul este similar cu ce s-a întâmplat în 2010-2012. Randamentele obligaţiunilor suverane nu au atins nivelurile ameţitoare din timpul crizei.
Mixul de yielduri ridicate, politici bugetare expansive, sector public şi cel privat îndatorate şi creşteri economice anemice este clar nesustenabil. S-ar putea ca poziţia Italiei să fie mai bună decât cea a Portugaliei, dar nu este sustenabilă. Yieldul titlurilor italiene cu scadenţa la 10 ani a atins şi 1,7%, pe când randamentul obligaţiunilor germane nu trece de 0,3%. Diferenţa, sau spread-ul, este un indicator al stresului din sistem, în creştere din nou.
Mai multe, pe zf.ro.
