În lumina evenimentelor de la Bruxelles, capătă contur și ceea ce s-a întâmplat la Paris la sfârșitul anului trecut. Un raport al diviziei antitero a Poliției Franceze, care a fost prezentat Ministerului Francez de Interne, a intrat recent și în posesia New York Times. Din acest raport reiese faptul că ISIS a exploatat carențele sistemului european de control al frontierelor, circulând cu ușurință între Franța și Belgia, deși pe numele teroriștilor erau emise mandate de arestare. Mai mult, falsificatorul care le-a fabricat documentele era belgian, iar ancheta a relevat că atacurile au fost pregătite și planificate în mare parte la Bruxelles. Raportul mai arată că un anumit tip de explozibil folosit de ISIS fusese găsit încă din 2013 asupra unui cetățean francez arestat la Cannes. Documentul scoate în evidență că, deși au avut multe indicii, autoritățile nu au reușit să își dea seama că, vreme de mai mulți ani, organizația teroristă Stat Islamic a pus la punct un plan de amploare care avea ca țintă Europa. În acest context, se vorbește despre vulnerabilitatea serviciilor de informații nu numai franceze sau belgiene, ci și europene, despre subfinanțare, birocrație, toleranța față de fundamentaliști și despre existența unei piețe negre a armelor.
Reporter: Care credeți că sunt aceste carențe ale serviciilor de informații europene și unde considerați că a fost eroarea care a permis ca aceste atentate să își atingă ținta?
Cristian Troncotă: Din punctul meu de vedere, reuşita unui atentat terorist nu înseamnă automat şi o carenţă în funcţionarea serviciilor speciale de securitate şi intelligence. Desigur, obiectivul principal al unor asfel de instituţii este prevenirea atentatelor de orice fel. Dar cum sistemul medical dintr-o ţară nu poate preveni şi vindeca pe toţi bolnavii, tot aşa se poate spune şi despre sistemul instituţionalizat de securitate, în sensul că nu poate preveni toate atentatele, indiferent cât de experimentat sau profesionist a devenit. Surprizele strategice sau tactice joacă un rol fundamental. Există aici, ca peste tot pe frontul secret, o luptă între inteligenţe. O dată câştigă unul, altădată celălalt. Apoi se fundamentează concluziile, adică lecţiile învăţate. Aşa se profesionalizează şi instituţiile de securitate dar, din nefericire, şi structurile criminale.
Dacă este să vorbim despre carenţe în activitatea de intelligence pentru securitate, atunci suntem îndreptăţiţi să o facem în cazul în care statistica este net favorabilă forţelor distructive, în cazul nostru, organizaţiilor teroriste. Ceea ce nu este cazul nici pe departe. Adevărul este că sunt multe necunoscute în războiul antiterorist. De exemplu nu ştim nici măcar cu exactitate cine finanţează organizaţiile teroriste, adică ce fel de putere se află în spatele lor.
Mai multe, pe Economica.net.
