Aceste condiţii nu sunt bilateral avantajoase, iar lipsa de interes a pasagerilor pentru aceste aspecte este speculată din plin de către transportatorii aerieni, notează The Independent, citat de gandul.info
“Ochiul orb” al pasagerilor, care nu se interesează în legătură cu termenii şi condiţiile de zbor, favorizează în mod clar companiile, a declarat un client pentru The Independent.
“Nu ai practic niciun drept. În cazul în care companiile vă pot pune beţe-n roate, o vor face”, a declarat Joe Brancatelli, fondatorul unui site de turism.
Iată şase aspecte pe care companiile aeriene omit în mod voit să vi le spună.
1. Aţi semnat practic un acord cu compania, indiferent dacă îl cunoaşteţi sau nu
“Când cumpăraţi un bilet vă daţi practic acordul privind condiţiile transportatorului aerian”, a declarat Joe Brancatelli, explicând că aceste condiţii, denumite COC sau “Contract de transport”, sunt scrise întotdeauna în favoarea companiei.
2. Companiile aeriene nu sunt obligate să vă ia nicăieri
Timpii de sosire specificaţi pe bilet nu sunt obligatorii. Orele de plecare şi de sosire nu sunt garantate şi nu sunt specificate în acest contract. Ele se pot modifica fără notificare prealabilă.
Compania poate, de asemenea, “modifica sau omite destinaţiile de oprire indicate pe bilet, în caz de necesitate”. Acest limbaj este folosit de companiile aeriene pentru a se proteja de călătorii care le-ar putea da în judecată pentru anulări provocate de condiţiile de mediu sau cauzate de situaţii de urgenţă, lăsând pasagerii fără nicio alternativă.
3. Zborurile cu escală au întotdeauna cel mai mare tarif posibil
Pasagerii care vor să rezerve un loc într-o cursă cu escală primesc automat cel mai mare preţ pentru fiecare segment de zbor. Cei care doresc să testeze acest lucru pot compara preţul unui zbor cu escală cu preţul pentru fiecare segment, achiziţionat separat.
4. Nu există nicio specificaţie cu privire la spaţiul destinat pasagerilor
Pentru transportul animalelor cu trenul sau camionul există reglementări clare privind spaţiul minimum destinat acestora. Nu şi pentru oamenii care călătoresc cu avionul, însă. Un singur grup de consumatori, Flyers Rights.org, face lobby pentru ca aceste standarde de spaţiu să fie specificate.
5. Biletele nu mai pot fi schimbate
Atunci când o companie anulează zborul, aceasta face tot posibilul de a pasa pasagerii unei alte companii, pentru a nu returna banii, spune Joe Brancatelli. “Atunci când a anulat zborul, Delta a spus: ‘Din păcate a trebuit să anulăm zborul. Dar uitaţi, pe computerul nostru apare o altă companie aeriană care va zbura într-o oră, aşa că o să vă trimitem acolo’”, a spus el. “Apoi, răspunsul lor este: Ne pare rău, dar biletele nu mai pot fi schimbate”, a mai adăugat.
6. Nu există nicio garanţie că bagajul de mână va fi luat la bord
Niciuna dintre regulile lor nu prevede neapărat că atunci când aveţi bagaje de mână le puteţi lua la bordul avionului. Companiile au în general limite de dimensiune şi de greutate pentru bagajele care pot fi luate la bord, însă adesea există o clauză care prevede că transportatorul poate avea ultimul cuvând cu privire la bagaj.