După anunţarea schimbării, speculaţiile se amplifică în Germania, având în vedere că guvernul nu a dat nici un motiv pentru îndepărtarea lui Schindler. Pentru unii, fostul şef al BND este victima unui război politic în cadrul guvernului între Wolfgang Schauble şi social-democraţi, favorabili menţinerii acestuia în post. Alţii au menționat probleme de sănătate care ar fi accelerat decizia de a găsi alt şef pentru serviciile secrete germane.
Există păreri că îndepărtarea lui Schindler intervine în timp ce Germania face faţă ameninţărilor cu atentate din partea militanţilor extremişti ai organizaţiei teroriste Statul Islamic. Schindler a fost fragilizat acum un an după dezvăluirile asupra centralei de ascultări Bad Aibling, din apropiere de München, acuzată că a spionat pentru agenţia americană NSA responsabili şi întreprinderi -europene.
Deputaţi ai opoziţiei susţin că demiterea lui Schindler este semnul unei respingeri a tentativelor de reformare a agenţiei de informaţii. Agenţia BND a fost zguduită de o serie de scandaluri după dezvăluirile făcute de denunţătorul Edwars Snowden privind Agenţia Naţională Americană (NSA), în 2013. Acum un an s-a descoperit că BND a acţionat contra intereselor germane şi a spionat partenerii europeni la cererea NSA. Schindler părea că a supravieţuit scandalului după ce a admis că birourile externe ale BND aveau „o viaţă proprie” şi a promis că va centraliza controlul.