Cristina Popovici

Stat Islamic ameninţă că va ataca Israelul

Israel, stat islamic

„Războiul cu Israelul nu se va limita la frontiere geografice”, avertizează organizaţia teroristă sunnită într-un mesaj postat pe site-ul Al-Naba.

 

 

Organizaţia teroristă susţine că Israelul se simte ameninţat, de aceea ar fi iniţiat raiduri aeriene în nordul Egiptului, vizând poziţii ale grupării Provincia Sinai, filiala locală a reţelei Stat Islamic.

 

 

„Întreaga lume va fi o arenă pentru lupta împotriva combatanţilor politeişti, inclusiv a evreilor”, atrage atenţia organizaţia fundamentalistă sunnită.

 

 

„Prăbuşirea statelor mici din jur a lăsat statul evreu fără apărare. Acum, mujahedinii se apropie de frontierele Israelului”, subliniază Stat Islamic.

 

 

Reţeaua teroristă Stat Islamic ocupă teritorii în nord-estul Siriei, în nord-vestul Irakului, în nordul Libiei şi în nordul Egiptului, unde a proclamat „un califat”.