În ultimii ani, au existat 64 de dosare penale în care au fost reclamate fapte de instigare la ură, dar nicio persoană nu a fost trasă la răspundere.
„În ciuda unor manifestări rasiste, şoviniste sau antisemite de amploare se pare că articolele din codul penal nu au fost utilizate în mod corespunzător de cei abilitaţi să facă acest lucru. Au fost uneori legalizate partide ultranaţionaliste care încalcă prevederile constituţionale sau ale legii partidelor”, afirmă Andrei Muraru, consilier prezidenţial.
Anul trecut, organizaţiile de extremă dreapta au pus la cale 9 atacuri în două dintre ţările Uniunii Europene: Franţa şi Grecia. Serviciile de informaţii din Germania au emis avertismente cu privire la creşterea spectaculoasă a acestor incidente.
„Violenţele au crescut cu 42 la sută faţă de anul precedent”, spune Stephan Meuser, reprezentantul Friedrich-Ebert- Stiftung.
„Din cele 13 ţări au fost indetificate 100 de grupări extremiste de stânga şi de drepata. Aproape jumătate dintre acestea s-a concluzionat că instigă la ură sau au o propagandă întreptată împotriva unor grupuri minoritare”, precizează Andrei Muraru, consilier prezidenţial.
Ministrul Justiţiei Raluca Prună spune că în ţara noastră unele partidele parlamentare promovează idei extremiste.
„Avem, însă, mişcări promovate de partide politice parlamentare care nu sunt ele însele extremiste, dar care promovează, aş îndrăzni să spun tehnocrată fiind, într-un mod extremist valorile tradiţionale. Aceste încercări de a justifica prin ataşamentul la valorile tradiţionale respingerea dreptului altcuiva de a alege, dreptul la căsătorie”, declară Raluca Prună, ministrul Justiţiei.
Specialiştii spun că astăzi în România nu sunt active organizaţii extremiste care să reprezinte un pericol imediat. În urmă cu un an, procurorii de la combaterea terorismului au arestat mai mulţi membri ai grupării de extremă dreapta numită 64 de comitate. Aceştia plănuiau să detoneze o bombă artizanală la parada de Ziua Naţională a României. Scopul acestei organizaţii este refacerea Ungariei Mari.