Găsirea unui vaccin pentru combaterea coronavirusul a devenit o prioritate a sănătății publice, iar companiile farmaceutice și cercetătorii din toată țara depun o munca titanica pentru producerea acestuia.
În SUA, procesul de creare a unui vaccin viabil este unul lung și dur, înainte ca acesta sa fie produs, producătorul său trebuie să solicite conform reglementarilor aprobare de la “Food and Drug Administration” (FDA), care este necesara înainte ca vaccinul să poată fi distribuit populației.
După dezvoltarea vaccinului și testarea preclinică, există trei faze de testare la om înainte de a fi prezentat FDA pentru aprobare. Dr. Anthony Fauci, directorul Institutului Național de Alergii și Boli Infecțioase, a spus că cel mai devreme vaccinul pentru combaterea coronavirusului poate fi implementat intr-un un an, un an și jumătate incepand din acest moment.
În timp ce multe companii lucrează la realizarea unor vaccinuri, iată două potențiale vaccinuri și un „vaccin pasiv”, care, spun specialiștii in domeniu pentru NBC News, sunt cele mai aproape de a fi testate, aprobate și disponibile publicului in SUA. .
mRNA-1273 al companiei Moderna Inc
Moderna Inc. din Cambridge, Massachusetts, a început deja faza 1 in testarea umană a mRNA-1273 la Kaiser Permanente Washington Institutul de Cercetare în Sănătate din Seattle. Pentru acest test s-au înscris deja 45 de adulți sănătoși cu vârste cuprinse între 18 și 55 de ani. Faza I va continua sa se desfasoare în următoarele șase săptămâni.
Vaccinul a fost creat folosind o parte din secvența genetică a COVID-19 numită mRNA sau RNA mesager. Vaccinuri tradiționale folosesc chiar virusul in sine ; mRNA-1273 al companiei Moderna funcționează în schimb după secvența codului genetic al virusului. Vaccinul este conceput pentru a direcționa celulele organismului să producă un anticorp – o proteină anti-virus – și un impuls imunitar și un răspuns imun. Acest tip de vaccin a arătat deja unele rezultate în testele pe animale.
Faza I a testării privește siguranța folosirii vaccinului și dacă produce un răspuns imun. O fază ulterioară de cercetare va analiza dacă vaccinul este eficient în prevenirea infecției.
Subiecții primesc o injecție în zilele 1 și 29 și vor fi urmăriți timp de 12 luni după a doua injecție.
REGN3048-3051 al companiei Regeneron Pharmaceuticals
Regeneron Pharmaceuticals din Tarrytown, New York, lucrează la un tratament cu anticorpi care folosește virusul în sine. Compania modifică genetic șoarecii pentru a avea sistemele imunitare umane și apoi le expune la virus. Șoarecii apoi construiesc anticorpii pentru a lupta împotriva virusului.
Oamenii de știință au izolat anticorpii, precum și anticorpi de la oameni care și-au revenit din COVID-19 și vor selecta primii doi anticorpi pentru a crea un cocktail care este injectat la pacient. Cei doi anticorpi vor viza diferite părți ale virusului și pot ajuta la protejarea împotriva mai multor variante virale. În teorie, asta înseamnă că medicamentul ar putea fi eficient chiar dacă virusul sufera mutatii.
Toate coronavirusurile au o proteină numită “proteină Spike” pe suprafața celulei virusului, care leagă virusul de celula gazdă. Acest medicament își propune să țintească „proteina Spike” pentru a o bloca de la interacțiunea cu celula gazdă și, astfel, a neutraliza virusul.
Medicamentul companiei Regeneron ar putea fi folosit ca tratament pentru cei care sunt deja infectați, dar, potrivit companiei, ar putea fi folosit și ca măsură preventivă pentru un om sănătos, precum un vaccin. Astfel de medicamente sunt uneori denumite vaccinuri „pasive”.
Regeneron a folosit aceasta tehnologie pentru a dezvolta un medicament pentru virusul Ebola, care este examinat de FDA.
Compania speră să aibă doze din acest medicament pentru coronavirus disponibile pentru testarea la om până la începutul verii.
INO-4800 al companiei Inovio Pharmaceuticals
Inovio Pharmaceuticals din Plymouth Meeting, Pennsylvania, folosește o abordare similar companiei Moderna pentru dezvoltarea vaccinului, modelând secvența virusului. La trei ore după ce China a publicat secvența virusului online, Inovio a dezvoltat INO-4800.
Inovio folosește ceva numit medicament ADN, care este format din plasmide ADN optimizate. Acestea sunt cercuri mici dublu-catenar de ADN, care sunt reorganizate prin tehnologia de secvențiere computerizată și concepute pentru a produce un răspuns imun specific în organism. Inovio livrează plasmide optimizate direct în celule, unde încep să se reproducă și să consolideze mecanismele naturale de răspuns ale organismului.
Inovio a dezvoltat deja un vaccin folosind această metodă pentru MERS, un alt tip de coronavirus. Compania se află acum în faza II a testării.
Inovio a început testarea preclinică a vaccinului său COVID-19 la animale care au arătat răspunsul dorit. Speră să înceapă testarile umane în aprilie pe 30 de oameni sănătoși.