Potrivit datelor Transgaz, se produc zilnic circa 270.000 de Mwh, se importă 47.000 de Mwh din Rusia, via Ucraina (20.000 Mwh, săptămâna trecută – n.r.), alți 8.000 de Mwh din Bulgaria și avem si extracție din depozite. Aceste date arată că România înregistrează consumuri ridicate de gaze, chiar și în condițiile în care nici măcar nu a venit încă frigul, ceea ce sugerează că, atunci când va veni, sunt necesare cantități suplimentare de gaze în sistem. Iar pentru că productia este aproape de maxime – 300.000 de Mwh este cam tot ce se poate extrage, ne bazăm pe importuri si depozite. Potrivit unor surse din piață, consumul mare de acum se datorează chimiei, dar si faptului că exportăm gaze. Da, România importă mult, dar si exportă, circa 20.000 de Mwh zilnic, către Ungaria. Traderul elvețian MET este responsabil cu exporturile, acesta speculând o oportunitate de piață în care cumpără gaze mai ieftine din România pentru a le vinde pe piața mai scumpă din Ungaria. Având în vedere că exportul, care se face pentru prima dată în istoria României, dislocuieste o cantitate de gaze de pe piața locală, deficitul este acoperit cu import. „MET cumpără, si cumpără mult, că au o oportunitate mare de business acum. Dar nu se pune problema că rămânem fără gaze la iarnă, cu tot cu aceste exporturi. Avem depozitele pline, iar de important de la ruși, putem și mai mult decât acum”, spun sursele citate.
Tătaru: Nu vom ajunge să alegem între pacienți. Medicul român știe ce înseamnă greul și lipsurile
Recent, ANRE a anunțat că sunt 2,8 miliarde de metri cubi de gaze în depozite, aproape de capacitatea maximă. Furnizorii si-au depășit cu 40% obligațiile impuse pentru stocare. În același timp, conducta Isaccea-negru Vodă, pe unde importăm acum 47.000 de Mwh, are o capacitate maximă triplă.
Vești foarte rele pentru locuitorii din cinci județe! Bucureștenii încep să își facă speranțe
În plin sezon rece, România nu consuma, în mod normal, mai mult de 500-550.000 de Mwh zilnic. Acum, consumul este de 330-350.000 de Mwh.
Autor: Florin Cojocaru