Măsura nu va putea fi însă aplicată imediat, ci după ce este promulgată de Klaus Iohannis, dacă nu este contestată la CCR.
Firea a dat o ultimă lovitură liberalilor înainte să plece: A aprobat construcția de blocuri în curtea PNL
Amendamentul a fost propus de PSD, prin Marcel Ciolacu.
Amenzi de 300.000 lei date într-o singură noapte pentru nerespectarea carantinei
„Guvernul PNL vine și ne spune că închide piețele, iar parlamentarii Partidului Național Liberal, astăzi, în comisie, au votat împotriva acestei decizii. Cred că este cel mai bun lucru pe care îl puteați face, pentru că asemenea măsură este aberantă, o prostie”, a spus liderul deputaților PSD, Daniel Suciu.
Deputatul PNL, Gabriel Andronache a atras atenția că măsura propusă de PSD este neconstituțională.
„Retrageți această grozăvie neconstituțională. Nu puteți aduce într-o lege, fie ea și de aprobare a unei OUG, o normă care are eminamente caracter administrativ, reglementați într-un domeniu în care poate reglementa doar Guvernul prin hotărâre de Guvern, sau autoritatea publică locală, prin hotărâri de consiliu local”.
Deputatul USR Cătălin Drulă a spus că partidul din care face parte susține redeschiderea piețelor care funcționează în spații închise, dar nu și a târgurilor.
Astfel, deputații au decis că pe durata stării de alertă, piețele agroalimentare în spații închise, târgurile, bâlciurile, piețele mixte și volante, talciocurile își vor putea continua activitatea, cu respectarea măsurilor de protecție sanitară.