Mihai Voican

Operațiune incredibilă la TEHERAN! Un terorist greu a fost eliminat

israelieni, terorist

Comandantul adjunct al al-Qaeda a fost ucis în Iran, în luna august, de agenți israelieni, la ordinul Statelor Unite, au declarat surse din domeniul securității, citate de New York Times și Guardian.

Abdullah Ahmed Abdullah, care folosea numele de războinic Abu Muhammad al-Masri, a fost împușcat de doi bărbați pe motocicletă în Teheran.

 

BĂTAIE de JOC! Peste 100 de persoane au fost reținute fără mandat și fără măsuri de protecție

 

 

El era acuzat că l-a ajutat pe cel care a pus la cale bombardarea a două ambasade americane din Africa în 1998.

Masri era văzut drept probabilul succesor al Ayman al-Zawahri, actualul lider al al-Qaeda. NU este clar dacă Statele Unite au avut vreun rol operațional în uciderea teroristului de origini egiptene.

 

MOISE GURAN prezice o prăbușire fără precedent a economiei României

 

Al-Masri a fost executat pe 7 august, la aniversarea atacurilor asupra ambasadelor, scrie New York Times, adăugând că americanii urmăreau de ani de zile în Iran mișcările acestuia și altor luptători al-Qaeda.

Masri a fost ucis împreună cu fiica sa, văduva lui Hamza bin Laden, fiul lui Osama bin Laden.

Masri era în ”custodia” Iranului din 2003, dar trăia liber într-o suburbie bogată din Teheran din 2015, au spus oficiali din serviciile secrete americane pentru New York Times.

Agențiile americane anti-teroriste credeau că Iranul îl lăsa să trăiască acolo pentru a conduce operațiuni împotriva unor ținte americane.

Al Qaeda nu a anunțat moartea sa, autoritățile iraniene au mușamalizat incidentu și niciun guvern nu și-a sumat public uciderea lui al-Masri, mai scrie ziarul citat.

FBI oferea o recompensă de 10 milioane de dolari pentru informații care să ducă la prinderea lui al-Masri, acuzat de implicare în bombardarea, în 1998, a ambasadelor SUA din Dar es Salaam (Tanzania) și Nairobi (Tanzania).

Ultimele Articole