Atmosferă încinsă miercuri seara la Realitatea Plus, între Radu Oprea, candidat PSD la Senat (Prahova), în prezent liderul senatorilor PSD și Cătălin Avramescu, candidatul care deschide lista PMP la Senat în Diaspora.
Ciolacu vrea pace. Ce propunere i-a transmis lui Iohannis
Formatul emisiunii la care au fost invitați (alături de Iulia Scântei – PNL) nu le-a permis să intre în dialog decât spre final. În prima parte, moderatoarea a prezentat pe larg personalitatea actriței Draga Olteanu Matei și le-a cerut pe rând părerea despre acest lucru.
Spre finalul emisiunii însă, politicienii au reușit să interacționeze. Radu Oprea a dat tonul lăudând performațele Olguței Vasilescu la Craiova, în materie de investiții în spitale. În același timp, a spus că Iohannis este agentul electoral principal al liberalilor și șeful lor de facto.
”Dacă mă uit la Spitalul din Craiova, care a fost făcut tot în mandatul doamnei Lia Olguța Vasilescu (…) vreau să vă spun că s-a preocupat foarte tare de acest subiect important care este sănătatea. Spitalele din Craiova arată într-adevăr din acest secol și să știți că mai sunt spitale care au fost construite de autoritățile locale de la zero în ultima perioadă, în România”, a spus Oprea.
Acesta a mai spus că ”cel mai important agent electoral al PNL-ului” este președintele Iohannis.
”Și chiar aș putea să spun că este și președintele de facto al PNL (…) Mai spun un singur lucru: mie îmi este foarte frică de acea reformă a PNL, pentru că am văzut-o. În 25 de ordonanțe de urgență date noaptea, una se referea la privatizarea sănătății și ei cred că l-am uitat pe Costache. Nu l-am uitat”, a adăugat acesta.
Candidatul PMP pentru Diaspora, Cătălin Avramescu, a intervenit în dezbatere, moment în care discuția dintre cei doi s-a încins.
”Oamenii raționali, cu un minim de inteligență, respectă niște norme. De ce doamna aceea din Craiova, Olguța Vasilescu, nu respectă niște norme minime? Vă spun eu de ce: pentru că pe domnia sa o mistuie o pasiune fundamentală, o arde pe dedesubt. Este dorința de kitsch, de mahala. Ei prin asta s-au remarcat. Au dus școala în pământ, cultura în pământ… Asta este, este dorință de kitsch, nu e altceva…”
Moderatoarea emisiunii a explicat că a dorit să îi acorde ultimul minut lui Cătălin Avramescu și a insistat să fie lăsat să vorbească pentru că era dezavantajat, neaflându-se în studio.
”Nu pot accepta. Este atac la persoană. Nu este un discurs corect, este și ziua ei. Ar trebui să vă cereți scuze. Dacă vă duceți în spitalul de la Craiova o să vă cereți scuze. Este și ziua ei, ați putea să îi spuneți la mulți ani!”, a spus Radu Oprea.
Finalul emisiunii i-a prins pe cei doi vorbind în același timp, fără a mai putea fi opriți.