Cristina Popovici

Vaccinul anti-covid a plecat spre Europa. Cum este transportat?

anti-covid, Europa, livrare, vaccin

Primele doze din vaccinul anti-COVID de la Pfizer ajung în Europa pe calea aerului. Avioanele au fost încărcate cu o cantitate de 5 ori mai mare de gheaţă uscată decât cea permisă în mod normal.

Transportat cu avioanele United Airlines, vaccinul Pfizer a început să fie livrat în diferite destinaţii din Europa, de unde va putea fi distribuit.

Aprobările vaccinului în UE sunt aşteptate în a doua parte a lunii decembrie, de la Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA).

Decizia de a aduce deja vaccinul pe continent a fost luată pentru ca distribuirea acestuia să fie făcută cât mai repede după primirea aprobărilor, scrie Wall Street Journal.

United urmează să desfăşoare curse între Chicago şi Bruxelles, deoarece principalele laboratoare care dezvoltă vaccinul se află la Kalamazoo, Michigan şi Puurs (Belgia), dar şi în Pleasant Prairie, Wis., şi în Karlsruhe (Germania)

Transportul vaccinului a fost efectuat în condiţii diferite, fiind nevoie de o cantitate enormă de gheaţă uscată. Toate acestea se datorează faptului că dozele de vaccin trebuie ţinute la -75 de grade Celsius.

United Airlines a primit o aprobare specială prin care a putut încărca aeronava cu o cantitate de cinci ori mai mare de gheaţă uscată. De aceea şi distribuţia către cumpărători va fi o provocare. Alte companii aeriene îşi fac deja planuri pentru a putea transporta vaccinul când va fi nevoie.

Vaccinul are o eficienţă de 95% şi este necesară vaccinarea cu două doze la interval de aproximativ 20 de zile.

Ultimele Articole