Multiple leziuni ale organelor sunt depistate la un număr tot mai mare de pacienți care au fost infectați cu coronavirus. Ele variază de la probleme de respirație, la oboseală, dureri de cap, palpitații, dureri în piept, probleme locomotorii, depresie sau insomnie, iar vârsta celor afectați diferă, potrivit publicației medicale The Lancet.
Partidul lui BĂSESCU, înfrângere cruntă în instanță
La Academia de Științe Medicale – Lancet, profesorul Bin Cao a prezentat consecințele infectării pe termen lung și efectele Covid-19 asupra unor pacienți din Wuhan, avertizând că urmările și disfuncțiile din organism pot persista cel puțin pentru șase luni. Este vorba despre așa numitul „Covid de anduranță”, care deocamdată ridică multe semne de întrebare și are nevoie de studii aprofundate, menționează publicația The Lancet. Studiul prezentat în China datează de la finalul lunii noiembrie.
Între timp, mari puteri ale lumii au anunțat că vor studia cu atenție efectele Covid-19 pe termen lung.
IOHANNIS, avertizat de AUR! ”Vom face SPECTACOL la Cotroceni”
Pe 4 decembrie, Institutul Național de Alergii și Boli Infecțioase din Statele Unite a organizat un prim congres despre ”Covidul de anduranță”. În Marea Britanie, NHS (National Health Service) a anunțat că 40 de laboratoare încearcă acum să găsească răspunsuri la simptomatologia pe termen lung ca efect al infectării, iar acum se dorește elaborarea unui protocol medical de specialitate.
The Lancet notează că, în ciuda acestor eforturi, există în continuare multe necunoscute. Care sunt diagnosticele în astfel de cazuri, definițiile de caz, tipurile de boală care se încadrează în Covidul de anduranță. Cât durează efectele? Cine intră în categoriile de risc ale unor sechele severe și de durată? Care sunt cauzele și cum se ajunge la aceste consecințe? Cum se previn sau reduc efectele? Există vreun tratament adecvat pentru recuperarea tuturor funcțiilor unui pacient? Ce fel de recuperare trebuie făcută?
Este nevoie de studii de durată și demarate cât mai curând pentru a ajuta la înțelegerea traiectoriei, a complicațiilor și a mecanismului biologic care conduc la consecințe pe termen lung provocate de Covid-19.
(…)
The Lancet atrage atenția că în acest moment toată atenția lumii este îndreptată asupra vaccinurilor așteptate, dar cei afectați, care au rămas cu sechele asupra organismului, vor avea de suferit în continuare. Și nu se știe dacă își vor reveni complet vreodată.
Medicii trebuie să-și asculte pacienții și să-i înțeleagă, să ia în calcul comorbiditățile și simptomele. Fără o definiție de caz pentru Covid de anduranță și în absența unui test pentru diagnosticare sau a unui tratament reușit, medicii vor fi în imposibilitatea de a-și ajuta pacienții.
Deși vaccinarea este o prioritate, multe state răspunzând prin asta pandemiei, pacienții cu Covid de anduranță nu trebuie uitați sau ignorați de îndată ce țările vor considera că pandemia s-a sfârșit. Înțelegând nivelul problemei acum și complexitatea și toate variabilele produse de boală și de cursul acesteia, și făcând presiune pentru o mai bună cercetare și îngrijire, ar putea duce la evitarea unor ani buni de luptă și îngrijire neadecvată pentru pacienții cu Covid de anduranță.
The Lancet este una dintre cele mai longevive reviste de specialitate din domeniul medicinei, fondată în 1823 de chirurgul englez Thomas Wakley cu scopul de a informa despre evenimentele spitalicești și prezentarea de cazuri medicale deosebite. Ea a avut un rol important în organizarea medicală și spitalicească din Marea Britanie, dobândind un prestigiu mondial. The Lancet publică articole originale din domeniul cercetării, recenzii, editoriale, prezentări de cazuri medicale remarcabile, literatură medicală, corespondență etc. Astăzi ea deține redacții în Londra, New York sau Beijing.