Social-democrații ar putea boicota prima ședință a Legislativului. Asta, în cazul în care nu vor primi funcțiile pe care le doresc, potrivit Realitatea Plus.
AUR a condus prima ședință în Parlament IGNORÂND toate regulile de protecție
Și parlamentarii minorităților naționale pun condiții în prima zi de mandat. Minoritățile au cerut condiții speciale pentru jurământ.
Scandal în Primăria Capitalei. Nicușor Dan și consilerii PSD s-au certat rău. Bădulescu a dat tonul
Primul pas în Parlament este constituirea comisiilor de validare. Aceste comisii vor verifica dacă alegerea noilor parlamentari s-a realizat cu respectarea prevederilor Legii electorale și vor întocmi rapoartele de validare. Ulterior, deputații și senatorii, ale căror mandate au fost validate, vor depune jurământul.
Camera Deputaților și Senatul sunt considerate legal constituite după validarea a două treimi din mandatele de deputați, respectiv al senatorilor și după depunerea jurământului de către aceștia.
După constituirea legală a Camerei și a Senatului se aleg președinții celor două foruri legislative și ceilalți membri ai birourilor permanente, vicepreședinții, secretarii și chestorii. Alegerea președintelui Camerei Deputaților și respectiv al Senatului are loc prin vot secret cu buletine.
Fiecare grup parlamentar poate face o singură propunere, iar Biroul Permanent al Camerei Deputaților și respectiv al Senatului se formează în urma negocierilor dintre liderii grupurilor parlamentare, respectându-se configurația politică.
Camera Deputaţilor şi Senatul sunt considerate legal constituite după validarea a două treimi din mandatele de deputaţi, respectiv trei pătrimi din numărul total de senatori şi după depunerea jurământului de către aceştia.
Noul Legislativ 2020-2024 are 465 de parlamentari
Camera Deputaților – 329 de deputați
PSD – 110 de deputați
PNL – 93 de deputați
USR-PLUS – 55 de deputați
AUR – 33 de deputați
UDMR – 21 de deputați
Minoritățile naționale – 17 deputați
Senatul – 136 de senatori
PSD – 47 de senatori
PNL – 41 de senatori
USR-PLUS – 25 de senatori
AUR – 14 senatori
UDMR – 9 senatori
articolul integral aici: