Mihai Voican

Și POLIȚIA are toaleta în curte! Sunt secții care nu au nici așa ceva

lucian bode, toaleta

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat, marți seara, la un post TV, că din cele 2.800 de secţii de poliţie în mediul rural peste o mie sunt cu toaleta în fundul curţii şi 178 sunt fără toaletă.

 

Cîțu a anunțat planul pentru 2021. Ce schimbări se vor face în România

 

 

„Vrem să reabilităm 64 de clădiri ale structurilor Ministerului Afacerilor Interne. Apropo de secţii de poliţie: avem 2.800 de secţii de poliţie în mediul rural, din care peste o mie de secţii de poliţie sunt cu toaleta în fundul curţii şi aproape două sute, mai exact 178, sunt fără toaletă.

Aceasta este situaţia la acest moment şi atunci este anormal să ai fonduri europene la dispoziţie pentru modernizarea acestor clădiri şi să nu le foloseşti”, a declarat Lucian Bode.

Ministrul de Interne a precizat că sunt bani europeni nerambursabili care trebuie atraşi la nivelul ministerului, bugetul va fi astfel asigurat şi în limita acestuia va putea fi acordat poliţiştilor sporul de titlu de specialist de clasă.

 

Apa caldă din București, din ce în ce mai departe. Care e planul lui Nicușor Dan

 

 

„Decizia Guvernului este una foarte clară: la nivelul anului 2021 salariile în sistemul bugetar sunt îngheţate. La sfârşitul anului, analizând situaţia în care ne aflăm (…), am constatat că un drept câştigat de mulţi ani, şi anume un spor, titlul de specialist de clasă – e un spor de 2,5%, 5%, 7,5%, care se aplică în funcţie de vechime, pentru aproximativ 76.000 de angajaţi ai MAI – nu se aplica. Nu au fost bani, nu au fost prinşi în buget. Eu am dat un semnal de deschidere spre dialog şi discutând cu primul-ministru Florin Cîţu, anul trecut, am spus: în regulă, în 2021 salariile vor fi îngheţate, dar în limita bugetului vă rog să îmi permiteţi să negociez cu structurile sindicale acordarea acestui drept, pentru că nu vorbim de o majorare, nu vorbim de un moft, vorbim de acordarea unui drept cu un impact undeva la 119 milioane de lei. Acest drept va fi acordat în 2021″, a mai spus Bode.