În vizor sunt 10 companii, cu aproximativ 70.000 de angajați, care produc, anual, pierderi de miliarde de lei, potrivit Realitatea Plus.
ALERTĂ! Președintele Iohannis a promulgat o lege mult așteptată
Pe primele locuri sunt Complexurile Energetice Oltenia și Hunedoara, CFR Marfă și CFR Călători, dar și Tarom, Metrorex și Poșta Română.
S-a anunțat ce se va întâmpla cu sporurile bugetarilor! Vestea a venit de la Kelemen Hunor
Șeful Executivului a explicat că reducerea cheltuielilor companiilor de stat, în condițiile în care acestea se contabilizează ca pierderi, este „forțată” de necesitatea păstrării echilibrului bugetar. Cîțu a precizat că în absența unui plan de restructurare, companiilor vor fi lăsate să de descurce cu banii pe care-i produc, fără subvențiile de la stat, iar unele riscă să nu supraviețuiască.
Dintre companiile vizate, primele care au anunțat planuri de restructurări sunt Poşta Română şi Tarom.
În cazul Poștei, aproape 300 de angajaţi ar putea părăsi compania, fie prin plecări voluntare, fie prin concedieri colective. În urma disponibilizărilor, s-ar realiza economii de 18 milioane de lei. Termenul limită impus şefiilor de direcţii şi departamente din Poşta Română pentru a transmite listele este 26 februarie.
A doua companie care a anunţat disponibizări de personal este TAROM. În acest caz, restructurarea ar urma să se deruleze de-a lungul a 6 luni, iar economia realizată astfel ar fi de circa 8 milioane de euro. Alte măsuri din planul de restructurare prevăd optimizarea flotei de aeronave.