Cristina Popovici

Nelu Tătaru revine cu o propunere fără precedent: Să se facă în FARMACIE

farmacie, ministru, nelu tataru

Românii s-a putea testa în cadrul farmaciilor, iar acestea ar putea deveni centre de vaccinare, sunt propuneri discutate de președintele Comisiei de sănătate din Camera Deputaților, Nelu Tătaru, cu reprezentanții asociațiilor Retailerilor Farmaceutici și Producătorilor de Medicamente Generice,.

„În calitate de Președinte al Comisiei pentru sănătate și familie am avut astăzi două întrevederi extrem de importante pentru evoluția pieței în ceea ce privește poziționarea farmaciilor, a medicamentelor și chiar a colaborării dintre medicii de familie și companiile farmaceutice. Toate acestea având un singur scop, atât pentru ADRFR (Asociația Distribuitorilor și Retailerilor Farmaceutici din România) cât și pentru APMGR (Asociația Producătorilor de Medicamente Generice din România) : Creșterea calității vieții românilor și chiar a actului medical. Ne dorim ca, împreună, să contribuim activ la îmbunătățirea accesului la produsele farmaceutice și nu numai”, anunță Nelu Tătaru.

Fostul ministru al Sănătății a apreciat deschiderea către a se găsi soluții noi și a facilita cât mai mult implementarea Strategiei Naționale de Vaccinare împotriva noului coronavirus.

„De asemenea, nu am putut să nu remarc ideile constructive propuse de către reprezentanții celor două asociații. Spre exemplu, am abordat un subiect extrem de important și semnalat tot mai des: dorința de a fi distribuite medicamente la domiciliu persoanelor bolnave cronic sau aflate în incapacitatea de a se deplasa pentru a-și achiziționa medicamentația. Aceste persoane sunt nevoite, în prezent, să recurgă la metode proprii pentru a avea acces la tratament. Din cauza lipsei de distribuire la domiciliu, de multe ori, această categorie vulnerabilă primește medicamentația cu întârziere sau nepăstrată în condiții optime la transport. Un alt subiect de interes venit ca o propunere a fost și posibilitatea populației de a se testa în cadrul farmaciilor, cum de altfel s-a și întâmplat în anumite state din UE, precum Italia. În acest mod, cei care decid să se testeze, indiferent dacă sunt simptomatici sau asimptomatici, ar avea siguranța unui test efectuat corect, fără eroarea care poate apărea prin testarea proprie la domiciliu. Nu putem exclude nicio discuție prin care, în viitorul apropiat, farmaciile să poată avea acces la vaccinarea populației”, adaugă Tătaru.

El spune că i-au fost semnalate situații în care comunicarea dintre medicii de familie și farmaciști nu este încă una foarte eficientă și, din acest motiv, de foarte multe ori se ajunge la a se prescrie medicamente care nu se mai găsesc în lanțurile farmaceutice.

„În acest sens, trebuie găsite soluții pentru a îmbunătăți comunicarea dintre medicii de familie și farmaciști. Nu puteam trece cu vederea nici fenomenul care a luat o mare amploare în ultima perioadă: achiziționarea și administrarea de medicamente, fără a se consulta medicul sau farmacistul. Este extrem de îngrijorător cum acestea ajung să fie vândute pe diferite platforme, iar medicamentația să se administreze în funcție de comentariile sau sfaturile neprofesioniste care se regăsesc în acel spațiu de comunicare. Trebuie ca, împreună, să conlucrăm pentru a crește încrederea în actul medical, astfel încât pacienții să renunțe la acest obicei care poate avea consecințe extrem de grave pe termen scurt și lung. Așa cum am spus anterior, îmi doresc să fiu alături de societate, să fim parteneri și să căutăm permanent soluții pentru sănătatea românilor”, conchide Nelu Tătaru.