Vloggerul Andrei Şelaru, alias Selly, a publicat pe contul său de YouTube un material video în care vorbeşte despre amenda primită de la poliţie în urma petrecerii de ziua sa.
Tânărul spune că legea „este foarte stupidă” deoarece „cluburile sunt pline“ şi regulile nu se aplică „pentru toată lumea la fel“. Selly vorbeşte şi despre cântăreţii de manele invitaţi şi spune că el şi prietenii săi ascultă şi acest gen de muzică şi atunci le-a făcut pe plac prietenilor săi.
Copilul tău este unic, dar nu este singurul. Îndrumă-l alături de noi la primul curs de afaceri din viața lui, prin VERTIK Junior
„Noi am fost cazaţi într-o vilă mare, cu o curte imensă şi nu eram mai mult de 20 de oameni. Nu am ştiut că Ţancă va veni cu toată formaţia lui. Am luat toate lucrurile în serios şi ne-am testat. Nu suntem antimască, nu suntem antipandemie… Nu am deranjat pe nimeni”, spune Selly în luarea sa de poziție.
Andrei Şelaru şi-a serbat ziua de naştere, sâmbătă seara, într-un local din Ilfov, transmițând live pe rețelele de socializare. Poliţiştii din Snagov s-au sesizat din oficiu și au aplicat amenzi în valoare totală de 15.000 de lei, după petrecerea de ziua vloggerului la care au participat zeci de persoane, printre care şi manelişti cunoscuţi precum Tzancă Urganul sau Costel Biju.