Mihai Voican

Capitala intră în CARANTINĂ? Prefectul a dat de înțeles că nu mai e mult

București, carantina, prefect

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, afirmă că este „foarte posibil” să se ia decizia carantinării Bucureştiului în cazul în care se depăşeşte indicele de infectare cu noul coronavirus de 6 cazuri la mia de locuitori, transmite Agerpres.

 

ȘOȘOACĂ a făcut spectacol pe piesa ”Another brick in the wall” de la Pink Floyd

 

 

„Este foarte important ca populaţie să respecte măsurile şi cel mai bine este să o respecte de bunăvoie. (…) Având în vedere faptul că rata a crescut destul de mult, cu jumătate de punct procentual de ieri până astăzi, mâine voi avea o întâlnire cu DSP şi dacă se poate şi cu INSP pentru a vedea ce părere au dumnealor şi ce măsuri suplimentare ar putea să fie adoptate în cazul în care ajungem în scurt timp la incidenţa de 6. (…) Dacă ajungem peste 6 la mie, cu siguranţă prima dată nu se vor mai putea face cursuri conform ordinului comun al ministerelor Educaţiei şi Sănătăţii. De asemenea, este foarte posibil să se ia măsura carantinării zonale, adică şi Bucureştiul şi evident localităţile limitrofe, care sunt deja în carantină, în aşa fel încât circulaţia să fie limitată, să evităm aglomeraţiile în special în mijloacele de transport în comun, pieţe, mall-uri şi aşa mai departe. Evident că deplasarea va trebui făcută doar în cazurile în care este nevoie şi cu declaraţie pe proprie răspundere”, a declarat prefectul duminică.

El a precizat că nu se vor lua măsuri „doar de dragul” de a fi luate, ci doar dacă acestea sunt eficiente pentru stăpânirea pandemiei.

„Nu o să luăm niciodată măsuri doar de dragul de a le lua, ci dacă sunt eficiente din punct de vedere al epidemiologilor, de exemplu, şi dacă ei ne spun că acea măsură este eficientă pentru stăpânirea fenomenului, atunci o să o luăm. Dacă nu este eficientă, nu o luăm. Am prelungit pentru 14 zile dar dacă intervin noutăţi evident în momentul în care intervin vom reveni cu alte măsuri”, a precizat Stoica.

Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, indicele de infectare pentru București, raportat duminică, a fost de 5,33 la mia de locuitori.

Ultimele Articole