Vicepreşedintele PSD Victor Negrescu afirmă, luni, că, din cauza răfuielilor politice, şcolile riscă să rămână închise”, referindu-se la contrele dintre Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei pe tema testelor rapide. ”Fără testarea rapidă, redeschiderea şcolilor riscă să fie amânată, a mai transmis politicianul, precizând că ”luptele politice dintre PNL şi USR afectează educaţia”.
”Haosul din educaţie continuă. Din cauza răfuielilor politice, şcolile riscă să rămână închise. Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii s-au contrat public cu cei ai Ministerului Educaţiei cu privire la achiziţia testelor pe bază de salivă şi aplicarea testelor rapide existente. Mai exact, nici o parte nu vrea să îşi asume responsabilitatea pentru achiziţia şi aplicarea lor deşi din punct de vedere legal o pot face”, a scris, luni, pe Facebook, Victor Negrescu.
Vicepreşedintele PSD consideră că, ”mai grav este că fără testarea rapidă, redeschiderea şcolilor riscă să fie amânată”.
”Luptele politice dintre PNL şi USR afectează educaţia”, a mai transmis Negrescu.
Ministrul Educaţiei Sorin Cimpeanu a afirmat că, în 8 săptămâni de şcoală, au fost folosite mai puţin de 2% din numărul total de teste antigen rapide puse la dispoziţie pentru testarea în şcoli, cauzele fiind lipsa personalului medical şi faptul că mulţi părinţi le consideră invazive şi traumatizante şi nu-şi dau acordul pentrui testarea copiilor. Cîmpeanu consideră necesară achiziţionarea de teste non-invazive.
În replică, ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a afirmat că Ministerul Sănătăţii nu are bază legală pentru achiziţionarea de teste rapide pe bază de salivă în vederea testării no-invazive pentru COVID în unităţile de învăţământ sau în ale instituţii care nu sunt în subordinea ministerului. Voiculescu afirmă că testele din salivă nu reprezintă ”un filtru atât de bun, atât de exact pe cât ne-am dori cu toţii, dar este un filtru, aşa încât dacă oricine doreşte să achiziţioneze un test sau altul o poate face”.