Premierul Florin Cîțu a declarat, marți, că dacă atingem ținta 5 milioane de persoane vaccinate contra Covid-19 până la 1 iunie, ”vom putea să deschidem mai mult lucrurile”.
Potrivit premierului, printre măsurile de relaxare s-ar putea număra renunțarea la purtarea măștii de protecție pe plajă sau la munte, în drumeție.
De asemenea, restaurantele și hotelurile ar putea funcționa la capacitate 100% la interior, dar cu persoane vaccinate.
Nimic despre mască
În ce privește renunțarea la masca obligatorie în spațiile deschise, Cîțu a răspuns: ”Deocamdată nu, aș prefera să așteptăm 1 august, ați văzut că în Israel au așteptat până la 60%”.
Premierul spune că va merge în județul Constanța și va discuta cu operatorii economici de pe litoral: ”Trebuie să fim cât mai duri cu cei care nu respectă regulile și să avem facilități pentru cei care le respectă”.
”M-am uitat ce a făcut și Israel, când au avut o rată de vaccinare peste 30% au exista facilități pentru persoanele vaccinate și penalități pentru cei care nu respectă regulile. Vedem că și Germania se mișcă în aceeași direcție în acest moment. (…) Avem dozele de vaccin, trebuie doar să mergem și să ne vaccinăm. Acum nu mai este nevoie nici de programare, nu mai există nicio scuză. Dacă vrem să ieșim din pandemie trebuie să ne vaccinăm”, a adăugat Florin Cîțu.