Mihai Voican

Reacţia României după ce Ungaria a comparat anexarea Crimeei de Rusia cu „pierderea” Transilvaniei

Bogdan Aurescu, crimeea, Transilvania, Ungaria

România a transmis marţi, prin intermediul MAE, un mesaj către Ungaria prin care a catalogat drept „extrem de nepotrivit” şi provocator discursul preşedintelui János Áder, care a comparat anexarea Crimeei de către Rusia cu Tratatul de la Trianon, informează G4media.

MAE a transmis ieri ambasadorului Ungariei la Bucureşti faptul că România a considerat „extrem de nepotrivit” mesajul preşedintelui Ungariei la Summitul de la Kiev, prin care a comparat ocuparea ilegală a Peninsulei Crimeea cu efectele Tratatului de la Trianon, încheiat la finalul Primului Război Mondial, prin care Transilvania revenea României, informează surse guvernamentale citate de G4media.

Partea română a transmis reacţia pe canal bilateral, pentru că preşedintele maghiar a rostit mesajul controversat într-un eveniment organizat de Ucraina, iar Kievul nu a reacţionat după discurs. De asemenea, România nu a vrut să escaladeze situaţia, arată sursele citate.

Mesajul preşedintelui Ungariei

Preşedintele Ungariei, János Áder, a comparat, luni, anexarea Peninsulei Crimeea de către Rusia cu Tratatul de la Trianon, încheiat la finalul Primului Război Mondial, prin care Transilvania revenea României. „În mintea maghiarilor s-a întipărit adânc atât agresiunea marilor puteri, cât şi trauma Trianonului, motiv pentru care noi ştim exact de ce anexarea Crimeii reprezintă o rană atât de sensibilă pentru poporul ucrainean”, a declarat János Áder, potrivit hirado.hu, în cadrul forumului inaugural „Platforma Crimeea”, organizat luni la Kiev.

„După Primul Război Mondial, ne-au fost luate două treimi din teritoriul şi populaţia ţării. Maghiarii nu au uitat, nici după un secol, că au ajuns, atunci, să fie minoritari, că li s-au luat şcolile şi s-a făcut tot posibilul pentru ca învăţământul în limba maternă să fie desfiinţat”, a mai spus János Áder.

 

Ultimele Articole