Florian Gheorghe

Liviu Vârciu, cel mai bine plătit solist al anilor 2000: ”Nu știu ce am făcut cu banii. Și puteam să cumpăr tot Năvodariul”

formatia LA, liviu varciu bani, ochii tai

Fără doar și poate, Liviu Vârciu a fost cel mai bine plătit solist al anilor 2000.

Melodiile scoase de LA, formația sa, au ajuns peste noapte cele mai sonore în acea perioadă. Oriunde te duceai, ”Femeia”, ”Toată viaţa mea” şi ”Ochii tăi” (melodiile care au fost precedate de manelele de astăzi) erau sonore, iar grupul lui Vârciu, din care mai făceau parte Adrian Zainea și Aurelian Ciocan, avea și 3 apariții pe seară.

Din 1999 și până în 2003, LA a produs din concerte primul milion de dolari din muzic, bani ce au ajuns la cei trei și la impresar, și care s-au ”risipit” extrem de repede încât, în 2005, Liviu Vârciu nu mai avea nici bani de chirie! ”În 2005 nu aveam 200 de dolari să-mi plătesc chiria în București, aveam un apartament în Tineretului. Îi mulţumesc proprietarul de atunci.

Vedetele noastre ce au servit patria în haine militare! FOTOGRAFII RARE

Liviu Vârciu, cel mai bine plătit solist al anilor 2000: ”Puteam să cumpăr tot Năvodariul, era un dolar şi 10 cenţi metrul pătrat”

Şi veneam de la L.A. cu care făceam 10.000 de dolari pe zi. Nu ştiu ce am făcut cu bani, nici ceilalţi băieţi. Puteam să cumpăr tot Năvodariul, era un dolar şi 10 cenţi metrul pătrat. Noi făceam 10.000 de dolari doar lunea cu L.A”, își aduce aminte Liviu Vârciu (40 de ani) despre perioada de glorie și rasfăț  în care trupa putea să-și cumpere o garsonieră în fiecare zi. Atât de repede a apărut LA în peisajul muzical, la fel de furtunos a dispărut. După huzurul anilor de star, Liviu a rămas și cu buzunarele goale, dar și fără vreo proprietate. ”Eu nu mai am nimic la Constanţa. Dacă mă duc acum acolo stau la hotel”, spune actuala vedetă de televiziune, care s-a restabilit după ce a fost acceptat să joace în telenovela.

Fuego, în impas! ”Regele colindelor” va fi șomer de Crăciun ”Sunt un om chibzuit însă sacul se termină”