Senatorul PSD de Timiș Sebastian Răducanu s-a declarat, ieri, bucuros de faptul că un demers al social-democraților a blocat, cel puțin pentru moment, majorarea taxelor și impozitelor în Timișoara dorită de administrația USR. ”Aceasta datorită consilierului local PSD, Radu Țoancă, care a depus o plângere către prefectură prin care cerea verificarea legalității reluării votului, la plenul din octombrie al CL Timișoara.
Hotărârea prin care au fost triplate impozitele pentru persoanele fizice care dețin spații nerezidențiale și a crescut cu 20% impozitul pe locuințe a fost revocată în urma unei adrese din partea Prefecturii Timiș, care i-a dat dreptate lui Țoancă în privința vicierii votului pe această hotărâre”, a scris Răducanu. Senatorul susține că ”mai există o șansă, la plenul CL Timișoara din decembrie, ca timișorenii să plătească taxe și impozite mai mici, dacă trec de vot amendamentele propuse de PSD și PNL. Și evident, dacă Raul Ambruș, „consilierul-joker”, exclus din PNL, va vota în interesul timișorenilor și nu împreună cu consilierii USR care votează doar pentru a-i face pe plac primarului Dominic Fritz. Un primar prea puțin sau deloc preocupat de problemele reale ale Timișoarei”.