Mihai Voican

Este oficial. Omicron este în transmitere comunitară în România

home3, Omicron, pacienți COVID, transmitere comunitară

Încă trei noi cazuri de infecţie cu tulpina Omicron a SARS-CoV-2 au fost confirmate ieri în România. Unul dintre pacienţi nu a călătorit în afara ţării şi nu este contact al persoanelor confirmate până acum, ceea ce înseamnă că noua tulpină se transmite deja comunitar în România. Este vorba despre o femeie de 31 de ani din Bucureşti, fără istoric de călătorie în afara ţării.

Din fericire, aceasta este vaccinată cu schemă completă. Starea ei de sănătate este una bună, au precizat autorităţile. Cât priveşte celelalte două cazuri, este vorba despre două femei, în vârstă de 41 de ani şi respectiv 39 de ani din Bucureşti. Una dintre acestea avea istoric de călătorie în Marea Britanie, iar cea de-a doua era un contact direct al unor persoane care au călătorit tot în Marea Britanie. Ambele persoane erau vaccinate, starea lor de sănătate fiind una bună. Medicul Adrian Marinescu, director în cadrul Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş” din Bucureşti, a declarat despre primele două cazuri că sunt cazuri izolate.

„Nu sunt persoane care au venit din Africa. Una dintre ele a fost în Marea Britanie, iar cealaltă a intrat în contact cu o persoană venită din Marea Britanie. Ambele persoane sunt vaccinate cu schema completă, cu forme uşoare de boală. Una dintre ele este internată pentru monitorizare, dar va fi externată în curând, iar cealaltă persoană este în carantină. Sunt primele două cazuri depistate în urma secvenţierilor de la Matei Balş”, a arătat acesta.

 OMS: Toate ţările sunt atinse de Omicron 

Noua tulpină Omicron este identificată în tot mai multe ţări, existând temeri că ea va genera un nou val de îmbolnăviri la începutul anului viitor. Reprezentanţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii au atras atenţia că nicio variantă a noului coronavirus nu s-a răspândit până în prezent atât de rapid ca  Omicron. „77 de ţări au semnalat cazuri de Omicron, însă realitatea este că Omicron se află probabil în majoritatea ţărilor, chiar dacă nu a fost detectat încă”, a anunţat înrtr-o conferinţă de presă directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus. „Omicron se răspândeşte într-un ritm pe care nu l-am mai văzut la nicio altă variantă a SARS-CoV-2”, a subliniat el.

„Rata de creştere a ajuns la 600%“ 

De altfel, cercetătorul Octavian Jurma scrie pe pagina sa de Facebook despre faptul că, în Danemarca – una dintre ţările cu cele mai bune programe de supraveghere genomică – rata de creştere a tulpinii Omicron este de 600%, comparativ cu Delta. „La fel şi în Marea Britanie. O rată de dublare sub două zile este aproape imposibil de conceptualizat. Omicron se mişcă mai repede în Europa, unde e iarnă, decât în Africa de Sud, unde este vară. În Africa de Sud, rata de dublare a scăzut la 3 zile, în continuare mult peste maximul din Delta”, argumentează cercetătorul. Datele de până acum, adaugă specialistul, nu indică o virulenţă mai scăzută faţă de restul variantelor de până acum: „Diferenţa între ţări va fi dată de rata de vaccinare, demografie şi de măsurile luate de guverne. Pentru cei care se întreabă de ce România este verde şi Danemarca roşie dacă sunt mai bine vaccinaţi decât noi, că în Danemarca sub 1% din cazurile noi ajung în spital. Compară asta cu 3% din cazurile noi care în România ajung în cimitir şi îţi dai seama ce diferenţă face vaccinul”.

Avem nevoie de măşti mai bune 

Jurma mai spune că, în cazul Omicron, particule mult mai mici pot transporta cantităţi infecţioase mai mari, comparativ cu Delta.  „Aceste particule pot persista mai mult în aer şi pot ajunge la distanţe mai mari de 2 metri. Avem nevoie deci de filtre mai bune şi de măşti mai bune. E momentul să trecem la FFP2 şi FFP3 în spaţiile închise. Măştile chirurgicale pot fi suficiente în spaţiile deschise, însă în spaţiile aglomerate FFP2 poate fi mai bună. Masca este acum mijlocul primar de protecţie faţă de Omicron, indiferent dacă eşti vaccinat, trecut prin boală sau testat. La care se adaugă distanţarea fizică (care trebuie mărită) şi igiena (care rămâne aceeaşi)”, explică medicul.