Mihai Voican

BREAKING Iohannis, despre cazul Danileț: Mi se pare o decizie destul de stranie

Danileț exclus, home1, Klaus Iohannis

Președintele Klaus Iohannis a declarat, joi, la Bruxelles, că excluderea din magistratură a judecătorului Cristi Danileț i se pare „o decizie destul de stranie”, care „se putea analiza mult mai în profunzime”.

Întrebat cum i se pare decizia CSM de a-l exclude din magistratură pe judecătorul Cristi Danileț din cauza unor postări pe Tik Tok, președintele Klaus Iohannis a afirmat:

„Sincer? Mie mi se pare o decizie destul de stranie, dar nu pot să comentez deciciile care se iau în CSM, care potrivit Constituției este garantul independenței justiției. Cred că se putea analiza mult mai în profunzime această chestiune. Oricum, nu e definitivă, există calea Înaltei Curți care probabil va fi sesizată, după cum am înțeles din media, și care va reanaliza această chetiune.”