Fostul comandant suprem al forțelor armate aliate NATO, James Stavridis, a explicat într-un editorial pentru revista americană Time care sunt posibilele scenarii militare ale unei intervenții ruse în Ucraina. Citiți mai jos articolul integral, preluat de Rador:
În ultimele câteva luni, Ucraina și partenerii săi occidentali au urmărit cum Rusia construiește metodic o forță puternică de peste 100.000 de soldați la granița lor comună. Deși susține că nu intenționează o invazie, președintele Vladimir Putin are mai multe obiective. El vrea să pară puternic și hotărât pentru baza sa electorală internă; să dividă SUA și NATO cu privire la răspunsul lor la o potențială lovitură; să îi impresioneze pe aliații săi, în special pe președintele Xi Jinping al Chinei; să împiedice aderarea Ucrainei la NATO și la UE, legând-o de sfera de influență a Rusiei; și să facă administrația Biden să pară slabă și indecisă în perioada premergătoare mandatului intermediar din 2021, mai ales după ce SUA nu au reușit să sprijine fostul aliat, Afganistanul.
Pentru SUA, NATO și democrațiile lumii, acesta este un moment de provocare. Mai presus de toate, Administrația Biden vrea să demonstreze că o democrație parteneră se poate baza pe ea. Ucraina, deși nu este membru al NATO, a fost un partener loial al Alianței și a trimis trupe în misiuni NATO – și dorește cu disperare să se alăture Alianței. Putin insistă ca Rusiei să i se acorde dreptul de veto asupra oricărei extinderi ulterioare a NATO și, de asemenea, dorește ca trupele militare să fie îndepărtate din foștii membri ai Pactului de la Varșovia din era Războiului Rece, care include mulți aliați actuali precum Polonia, România, Bulgaria, Ungaria și alții. NATO nu își poate permite să-i dea o asemenea influență.
Aceasta este o confruntare semnificativă, iar miza este mare. Cum ar trebui să vedem provocările de la periferia Europei și, mai ales, ce va face Putin în continuare?
Când eram Comandant Suprem Aliat în NATO, am petrecut destul de mult timp observând opțiunile militare rusești la periferia Europei. Preluasem comanda operațiunilor militare ale NATO după invazia Georgiei de către Moscova, în 2008, care a dus la cucerirea a două provincii ale acelei mici democrații aliniate la vest. A fost un atac ofensiv direct împotriva micii națiuni cu mai puțin de patru milioane de locuitori – tancuri rusești, trupe, bombe, avioane de luptă, infanterie și artilerie au efectuat atacul.
Câțiva ani mai târziu, Putin a decis să invadeze un vecin mult mai mare, Ucraina. În acest caz, el a decis să folosească ceea ce a devenit cunoscut sub numele de „război hibrid”, o „poțiune” de soldați fără uniforme (așa-numiții „omuleți verzi”), forțe speciale de vârf, ofensive cibernetice sofisticate împotriva centrelor de comandă și a rețelei electrice, dezinformare pe rețelele sociale și operațiuni amfibie. Aceste tactici relativ neconvenționale au fost combinate cu elemente mai tradiționale – de unde și eticheta de „hibrid” – cu efecte în 2014.
Iată că, opt ani mai târziu, ne întrebăm ce abordare va adopta Putin dacă va decide să invadeze Ucraina în noul an, poate la sfârșitul lunii ianuarie, când pământul e înghețat, pentru a susține vehiculele și echipamentele grele.
Putin și generalii săi sunt inovatori din punct de vedere tactic și au o varietate de opțiuni în fața lor. Ei sunt o armată îndârjită, cu comandanți cu experiență într-o mare varietate de scenarii de luptă, cel mai recent în războiul civil care se desfășoară în Siria și, desigur, în timpul angajamentului lor în Ucraina însăși. Lupta din Ucraina continuă atât fățiș (în Crimeea ocupată), cât și pe ascuns (sprijinind o mișcare separatistă virulentă în regiunea Donbass din sud-estul țării, unde 15.000 de oameni au fost uciși în ultimul deceniu).
În 2022, prima opțiune pe care ar putea să o ia în considerare ar fi simplă: un blitzkrieg extrem de tradițional, așa cum a fost folosit împotriva Georgiei. Acest lucru ar necesita nu numai cei 100.000 de militari aflați în prezent la graniță, ci și alți 75.000, care ar „cădea” pe echipamentele prepoziționate, pe care SUA le-au arătat lumii în fotografiile făcute de serviciile de informații în preajma Crăciunului.
Această abordare ar include lovituri aeriene grele împotriva comenzii și controlului ucrainean, bombardarea artileriei, lovituri asupra navelor din Marea Neagră și rachete sol-sol. Toate acestea ar fi însoțite de atacuri cibernetice militare ofensive împotriva sistemelor militare defensive ucrainene, a capacităților de comunicare și, eventual, împotriva unor părți ale rețelei electrice a națiunii.
Elicopterele ar muta trupele de șoc înainte rapid, probabil în spatele frontului ucrainean. Ar deruta și destabiliza logistica ucraineană și autoritățile superioare de comandă. Unitățile grele de infanterie at trece apoi granița slăbită și ar pătrunde adânc în Ucraina, probabil până la râul Nipru. Sud-estul etnic rus al Ucrainei (în special Donețk, Luhansk și Mariupol) va fi consolidat, creând un „pod terestru” legând Rusia de Crimeea și obținând un alt control semnificativ al țărmului Mării Negre.
În acel moment, Putin va face o pauză, va evalua situația și va decide dacă să înainteze spre Kiev pentru a efectua o schimbare de regim, înainte de a-și retrage trupele. Probabil că va continua să anexeze sud-estul țării, să susțină un regim marionetă la Kiev și să aștepte răspunsul vestului. Acesta este cel mai riscant, dar și cel mai mare profit pentru Kremlin și are o probabilitate de 20% – puțin probabil, dar neplăcut de văzut.
O a doua opțiune pentru Kremlin ar fi să încerce să creeze un nivel de negație folosind o abordare strict neconvențională. Acest lucru ar fi mai asemănător cu ceea ce a făcut în 2014 în Ucraina și ar include un atac cibernetic masiv asupra societății ucrainene, eliminând totul, de la benzinării la bancomate, la sistemele feroviare și aeriene. Folosind forțele ruse ascunse, deja implantate în regiunea Donbass, el ar putea declanșa atacuri în toată Ucraina – mașini-capcană, activități criminale misterioase, asasinarea liderilor militari și civili. Rețelele de socializare ar fi esențiale, pentru a discredita actualul guvern, a documenta „masacre” fictive ale etnicilor ruși în sectoarele dominate de Ucraina și a submina încrederea societății, în ansamblu.
Când criticii occidentali îi condamnau acțiunile, el le numea „știri false” și versiunea ucraineană a „marii minciuni”, spunând că angajamentul Rusiei este cheia pentru menținerea stabilității la granița comună. Aceasta este o versiune exagerată a ceea ce face deja, iar creșterea acestor tactici ar face dificil ca NATO să ia în considerare Ucraina pentru aderare, unul dintre obiectivele sale cheie. De asemenea, ar genera sprijin public în Rusia pentru acțiunile sale (protejarea „patrioților ruși” care trăiesc în Ucraina) fără costurile unei invazii la scară largă. Aceasta pare o abordare mai probabilă decât o invazie totală și prezintă un risc mai redus pentru Moscova. Aceasta este o probabilitate de aproximativ 40% și abordarea probabilă pe care o va alege Putin dacă discuțiile de la mijlocul lunii ianuarie nu își vor îndeplini obiectivele.
În cele din urmă, el speră că va putea realiza ce își dorește prin discuțiile care se vor desfășura în această săptămână – între SUA-Rusia, pe 10 ianuarie, între Rusia-NATO, pe 12 ianuarie, și în cadrul Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa, pe 13 ianuarie. Putin vrea asigurări că Ucraina nu va avea niciodată voie să adere la NATO; că națiunilor NATO de-a lungul lungii granițe dintre Rusia și NATO nu li se va permite niciodată să găzduiască forțe militare semnificative ale NATO; și că sancțiunile impuse lui pentru invazia din 2014, pentru atacul asupra lui Skripal în Regatul Unit și pentru tentativa de asasinare a adversarului său politic Alexei Navalnîi vor fi ridicate.
În timp ce șansele de a atinge acele obiective majore la masa de negocieri par scăzute, spre imposibil, el ar putea fi dispus să se mulțumească cu ceva mai puțin decât tot ceea ce cere. Miza sa cea mai mică este probabil o structură federalistă în Ucraina, care să ofere autonomie reală vorbitorilor de limbă rusă din sud-estul țării; cel puțin o acceptare tacită a anexării Crimeii; o recunoaștere neoficială că Ucraina (și Georgia) nu vor adera la NATO; și unele scutiri de sancțiuni, cu progrese în timp.
Dacă Occidentul îi oferă ceva din ceea ce dorește, Putin ar putea fi dispus să pună în așteptare atât invazia masivă, cât și abordarea hibridă intensificată, cel puțin pentru moment. De asemenea, urmărește alegerile din SUA, atât în această toamnă, cât și, mai important, în 2024. Ideea de a demonstra slăbiciunea echipei Biden este foarte atrăgătoare pentru el și poate gândi că ar trebui să se abțină, până când acea parte a strategiei sale poate avea un efect maxim – crescând astfel șansele ca el să accepte un fel de rezultat negociat în această rundă. Astfel, această opțiune are șanse de circa 40%, aproximativ egale cu cele ale abordării hibride.
SUA și NATO ar trebui să facă tot ce le stă în putință pentru a folosi diplomația pentru a dezamorsa situația și pentru a evita ca Putin să câștige ușor și evident. Asta înseamnă să se asigure că Occidentul în general și NATO în special vorbesc pe o singură voce cu privire la nivelul și letalitatea sancțiunilor economice care ar fi aplicate dacă Putin ar trece în forță încă o dată o graniță suverană. De asemenea, ar trebui să folosim următoarea lună sau două pentru a livra arme defensive, dar letale, în Ucraina, care ar servi ca un alt element de descurajare. Nord Stream 2 reprezintă o pârghie reală în acest moment, iar analizarea unor sancțiuni ar putea fi posibilă, dar nu atâta timp cât Rusia are efectiv un pumnal înfipt în gâtul Ucrainei.
Pe măsură ce discuțiile se desfășoară, administrația Biden semnalează dorința de a oferi o oarecare flexibilitate strategică. Aceasta ar putea include reducerea capacității sistemelor NATO de rachete antibalistice din Polonia și România; discutarea echilibrului nivelurilor de trupe între Rusia și vest, în națiunile NATO de la granița Rusiei; și reducerea exercițiilor militare de ambele părți. Dar există o mare animozitate între părți.
Lui Putin și generalilor săi le place să mențină Occidentul în dezechilibru, ceva ce au făcut cu succes în ultimul deceniu. Un lucru pe care l-am învățat studiind abordarea lor față de război la SACEUR este cât de mult le place să păstreze opționalitatea. Sigur președintele Rusiei va amenința cu un atac masiv, pentru a vedea ce poate obține la negocierile din ianuarie, pentru ca apoi să revină la abordarea hibridă, pe parcursul anului. Din păcate, aceasta este o criză la foc mocnit, de lungă durată, care se va apropia din ce în ce mai mult de punctul de fierbere în varii momente, pe măsură ce trece timpul, în acest an.
