Mihai Voican

Scandal înaintea Jocurilor Olimpice: cea mai bună schioare a României NU a fost inclusă pe listă

Jocurile Olimpice, scandal schi

Schioarea Ania Caill a afirmat, luni, într-un mesaj pe Facebook, că nu a fost inclusă pe lista pentru Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing, subliniind că în locul ei va merge o sportivă de pe locul 1700 mondial.”Sunt tristă dar mai ales dezamăgită de tot sistemul din România”, scrie Caill.

„Nu sunt pe lista pentru Olimpiada de la Beijing. Am făcut tot ce era posibil să fiu inclusă pe lista, fiind de departe cea mai bună româncă.

Am depus o cerere la tribunalul de arbitraj sportiv din Lausanne (TAS), sperând să îmi găsesc dreptatea.

Din păcate şi din mare surprindere, federaţia română de schi biatlon nu recunoaşte competenţa lor, cererea mea fiind respinsă tocmai din motivul asta, pentru că în statulul lor nu permite. Aşa că FRSB nu m-a adăugat pe lista de preinscrieri pentru olimpiada şi a decis să facă un trial pentru sportivi aflaţi pe această listă. Ţin să reamintesc că sportivi aflaţi pe listă nu au niciun criteriu de calificare internaţional, au numai punctajul minim care le permite să ocupe acel loc de naţiune care există pentru tăriile mici.

Eu sunt singură realmente calificată, datorită performanţelor mele care m-au proiectat în top 100 mondial. Eu nu am fost pe lista extinsă, aşadar nu am avut voie să particip la acest trial. Sportivă „calificată” după trial poate participa la Olimpiada numai la două probe, slalom şi uriaş (eu aş fi avut dreptul să particip la 4 probe). Nu are nici o experienţă în Cupa Mondială şi nici măcar în Cupa Europei. A participat la un campionat mondial unde a ajuns la +26 de secunde în uriaş şi +22 în Slalom. Mă zbat să concurez la probele de viteză în Cupa mondială pentru că acolo este vorba de performanţă şi acolo sunt obiectivele mele. În trecut am făcut probele de technice dar a trebuit să renunţ la ele că să pot să mă concentrez pe probele de viteză, că orice sportiv de top care trebuie să se specializeze la un moment dat. Cu toate astea rămân cea mai bună sportivă din România inclusiv la probele technice”, a spus Caill.

Ea susţine că „anumite persoane au avut îndrăzneala să spună că punctajul internaţional nu este relevant”, astfel că a renunţat la o etapă de Cupa Europei la coborâre, pentru a se confrunta direct cu fetele din lot la probele lor.

„Rezultatul este clar. Cel puţin la proba de uriaş, sunt în faţă ei indiscutabil. (rezultatul primei manse de concurs că dovadă). Sunt tristă dar mai ales dezamăgită de tot sistemul din România. Noi sportivii ne zbatem zi de zi de când avem 7 ani să fim cât mai buni. Avem norocul că la schi alpin este un cronometru care nu poate înşela. Rezultatul este clar negru pe alb şi nu este în mâna unui juriu. Toţi sportivii ca Mihaela Hogaş , Raluca Strămăturaru,Haralambie Daniela care s-au bătut real să atingă calificarea, care au făcut sacrificii enorme să atingă scopul cel mare în Cupa mondială, ce ar trebui să gândească după aşa decizie de a trimite o sportivă care are numai limita de punctaj pentru a fi pe acel loc de naţiune mică ? Ce ar trebui să gândească Raluca Ciocănel ? Care în urmă cu 4 ani să zbătut să se califice şi să între în top 500 mondial la proba de slalom ? Ea nu a participat la Olimpiada de la Pyeongchang pentru că aveam un singur loc pentru România şi am mers eu fiind în top 200 mondial. Acum sportivă aleasă de federaţie este pe locul 1700 mondial şi nu este calificată. Această decizie am aflat-o fix în ziua înainte coborârea din Cupa Mondială de la Zauchensee. Nu vă explic ce stare am avut, tristeţe, dezamăgire, nervi… Cu toate acestea am reuşit, nu ştiu cum, să mă mobilizez, să trec peste asta şi să mă arunc într-un start de Cupa Mondială. Sunt mândră de mine, mândră de mentalul pe care am, de determinarea care mă ajută să mă concentrez 100% atunci când trebuie.

Să schiati la 120 km la ora pe o pârtie atât de grea, technica şi periculoasă este un adevărat challenge.

Dar atunci când ai mintea care îţi poate pleca imediat la câte nedreptăţi şi idioţenii se întâmplă în România este o provocare în plus, aproape imposibil de menajat. Legat de Ministerul Sportului şi de Comitetul Olimpic Român, i-am pus la cunostiinsa legat de toate rezultatele dar nu au făcut nimic”, a continuat sportiva.

Ania Caill a menţionat că nu are nimic personal cu sportiva care va merge la JO: „Eu sunt calificată, aş fi participat la 4 probe, particip constant în Cupa Mondială şi ajung în mod regular la 4 secunde de câştigătoare la evenimentele majore. Sportivă aleasă de federaţia nu este calificată, are dreptul de participare doar la 2 probe, nu are nici o experienţă în Cupa Mondială şi ajunge la 22 de secunde de câştigătoare. Insist pe faptul că nu am nimic personal cu sportivă. Acestea sunt doar fapte. Dacă faptele nu vă plac atunci vă rog să le schimbaţi. Consider că trebuie să respectăm sportul nostru atât de frumos”.

Ania Caill, sportivă cu dublă cetăţenie, română şi franceză, are ca „personal best” un loc doi la o cursă de coborâre în Cupa Europei, eşalonul doi al schiului de performanţă mondial.