Mihai Voican

Criza din Ucraina: Peste 30 de bombardamente, lansate de separatiștii pro-ruși în Lugansk și Donețk

Criza Ucraina, home2, razboi ucraina, separatiștii proruși

Forțele armate ucrainene și separatiștii pro-ruși se acuză reciproc pentru deschiderea focului și încălcarea acordurilor de Minsk. Separatiştii din estul Ucrainei, care sunt sprijiniţi de Rusia, au anunţat joi că armata ucraineană a deschis focul pe teritoriul controlat de ei, de patru ori în ultimele 24 de ore, acuzaţia fiind însă respinsă de Kiev, informează Reuters.

UPDATE 16:39: Rusia a expulzat un diplomat american, Bartle Gorman, care este adjunctul ambasadorului SUA la Moscova, iar Washingtonul urmează să reacţioneze faţă de această măsură, a anunţat joi ambasada, potrivit agenţiei RIA, preluată de Reuters.

Nu a fost deocamdată comunicată justificarea Moscovei pentru expulzarea diplomatului american.

Pe de altă parte, ambasadorului SUA la Moscova, John Sullivan, i-a fost remis tot joi răspunsul Rusiei la contra-propunerile făcute de Washington către Moscova, care în decembrie a transmis SUA şi NATO un set de cereri privind arhitectura de securitate europeană.

Rusia doreşte în special excluderea oricărei noi extinderi a NATO către Est şi retragerea trupelor şi armamentelor amplasate în ţările ce au aderat la această alianţă după 1997.

UPDATE 16:33: Șeful Pentagonului, Lloyd Austin, a declarat joi că Statele Unite au observat că Rusia îşi constituie rezerve de sânge, îşi deplasează gradual trupele tot mai aproape de graniţa ucraineană şi suplimentează numărul avioanelor de luptă în acea zonă.

De asemenea, secretarul american al Apărării a negat din nou că până în prezent ar fi început retragerea parţială a trupelor ruse de acolo anunţată de Moscova.

”Îi vedem transferând acolo mai multe avioane de luptă şi auxiliare. În vedem sporindu-şi pregătirea în Marea Neagră. Îi vedem chiar stocând rezerve de sânge”, a spus Austin la sediul NATO din Bruxelles.

Sursa foto: Flickr / U.S. Secretary of Defense

”Eu însumi am fost soldat nu cu mult timp în urmă. Ştiu sigur că nu faci astfel de lucruri fără niciun motiv. Şi cu siguranţă nu le faci dacă te pregăteşti să împachetezi şi să pleci acasă”, a argumentat șeful Pentagonului.

Lloyd Austin a descris drept ”îngrijorătoare” ultimele incidente armate din estul separatist prorus al Ucrainei, unde o şcoală a fost atacată cu obuze, armata ucraineană şi separatiştii acuzându-se reciproc că sunt în spatele atacului.

UPDATE 16:16: Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a deplâns joi faptul că procesul de aderare a ţării sale la NATO, aflat în centrul crizei cu Moscova, „nu evoluează”, transmite AFP, citată de Agerpres.

„Noi, ca ţară, dorim să aderăm la NATO, ne apropiem (de acest obiectiv) de mai mulţi ani. Dar procesul nu evoluează”, a declarat Zelenski pentru cotidianul german Bild. „Există cauze şi motive pentru aceasta”, iar „Rusia nu este singura care se opune aderării Ucrainei”, a continuat el.

Sursa foto: President of Ukraine (president.gov.ua)

„Anumiţi membri ai NATO susţin la rândul lor Moscova în această poziţie. Este un secret al lui Polichinelle”, a adăugat Zelenski, reticent totuşi, potrivit Bild, să numească aceste state în speranţa că, în cele din urmă, ele vor susţine Kievul. „Nu avem viaţă uşoară cu aceşti vecini şi nu dorim să ne asumăm riscuri, nici conflicte diplomatice”, a mai spus preşedintele ucrainean.

El a menţionat că „există, desigur, o invitaţie (de aderare) la NATO, însă nu o perspectivă de timp”, şi a apreciat că „drumul spre NATO şi UE este foarte lung”. „NATO este garanţia de securitate, acolo dorim să ajungem. Această garanţie înseamnă pentru noi să nu se pierdem independenţa”, a concluzionat el.

UPDATE 16:07: Președintele Klaus Iohannis a scris joi un mesaj pe Twitter despre criza ucraineană, în care a îndemnat la unitate. Iohannis a mai spus că riscurile pentru securitatea europeană sunt „încă critice”:

”Riscurile pentru securitatea europeană sunt încă critice. Trebuie să continuăm coordonarea noastră eficientă și să demonstrăm o unitate vizibilă în timpul acestei crize, care sporește securitatea întregii zone euro-atlantice”, este mesajul publicat de Klaus Iohannis, joi, pe Twitter.

 

UPDATE 15:48: Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) a convocat pentru vineri o reuniune specială cu participarea celor 57 de state membre, la solicitarea Ucrainei. La reuniune vor participa Ucraina, Rusia, SUA şi toate ţările Uniunii Europene, iar Occidentul se așteaptă de la Moscova să ofere informaţii în legătură cu activităţile sale militare.

„Ucraina a cerut aplicarea paragrafului 16.3 din Documentul de la Viena: o reuniune a tuturor statelor membre privind activitățile militare neobișnuite. O reuniune comună a Consiliului Permanent al OSCE și a Forumului OSCE pentru Cooperare în Securitate va avea loc vineri” transmite președinția poloneză a OSCE, într-o postare pe Twitter.

 

UPDATE 15:36: Kremlinul a anunţat joi că retragerea trupelor angajate în manevre militare în apropierea graniței cu Ucraina va lua timp. Anunțul vine după ce Occidentul a acuzat Rusia că, deşi a anunţat o retragere parţială a forțelor desfășurate în zonă, menţine și chiar crește numărul trupelor, relatează AFP, citată de Agerpres.

”Ministrul apărării (Serghei Şoigu) a anunţat într-adevăr că unele faze ale exerciţiilor se apropie de sfârşit şi militarii vor reveni treptat la bazele lor permanente”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, subliniind că ”este un proces eşalonat în timp”.

UPDATE 15:23: Ministerul ucrainean al Apărării a actualizat bilanțul atacurilor separatiste din regiunea Donbas. Astfel, joi, până la ora 14:00 au fost înregistrate 34 de bombardamente, dintre care 28 au fost efectuate folosind arme interzise de acordurile de la Minsk. În urma atacurilor au fost răniți cinci civili și doi soldați până la ora 14:00, mai precizează autoritățile ucrainene.

UPDATE 15:12: Platforma Liveuamap a postat o hartă a celor 29 de bombardamente efectuate până la ora 11:00 de separatiștii pro-ruși în Lugansk și Donesk, în zona liniei de contact.

 

UPDATE 14:35: Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a catalogat bombardarea grădiniței din Lugansk drept „o mare provocare” și a îndemnat diplomații și reprezentanții OSCE să rămână în Ucraina.

„Bombardarea unei grădinițe din Stanytsia Luhanska de către forțele pro-ruse este o mare provocare. Este important ca diplomații și @OSCE să rămână în Ucraina, activitățile lor de monitorizare sunt un element de descurajare suplimentar. Avem nevoie de un mecanism eficient pentru înregistrarea tuturor încălcărilor de încetare a focului”, se arată într-o postare de pe Twitter a președintelui Zelenski.

 

UPDATE 14:20: Au fost înregistrate atacuri și în regiunea Donesk. Un obuz a căzut în centrul orașului Marinka din prima linie, rănind o femeie de 65 de ani în timp ce se afla într-o stație de autobuz, relatează LB.ua și Ukrinform.

Atacul a fost anunțat de șeful misiunii umanitare „Snowdrop”, Evgeny Kaplin.

Potrivit lui Kaplin, o ambulanță a dus-o pe femeie la departamentul de traumatologie al spitalului din Kurakhove.

Kaplin a spus mai târziu că în jurul orei 11:30 satul Taramchuk a fost bombardat, liniile electrice fiind avariate.

De asemenea, mai multe persoane au postat videoclipuri pe rețelele de socializare în care susțin că se află în Donesk, iar pe fundal se pot auzi bombardamente în depărtare.

 

 

UPDATE 14:13: Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a făcut joi un apel către Rusia să își retragă trupele de la granița Ucrainei. Liderul NATO a exprimat îngrijorările Occidentului privind o posibilă încercare a Moscovei de a fabrica un pretext pentru a a ataca Ucraina. Stoltenberg a precizat că NATO monitorizează îndeaproape criza ruso-ucraineană.

Sursa foto: NATO.int

„Facem apel la Rusia să-și retragă trupele de la granița cu Ucraina. NATO și aliații săi sprijină Ucraina, aliații ajută prin punerea la dispoziție de forțe militare. Am discutat despre prezența forțelor ruse și despre votul din Duma de stat care recomanda președintelui Putin recunoașterea republicilor Donețk și Lugansk.

Suntem îngrijorați că Rusia încearcă să creeze un pretext pentru un atac armat la adresa Ucrainei. Nu avem încă informații clar, dar știm că Rusia a trimis la granițe cele mai numeroase trupe din ultimele decenii. Sunt foarte mulți ofițeri de informații ruși care operează în Ucraina. Am văzut pretexte cu așa numite operații sub steag fals pentru a crea o scuza pentru a invada Ucraina. Monitorizăm îndeaproape ce se întâmplă”, a declarat Jens Stoltenberg, în timpul unei conferințe de presă.

UPDATE 13:22: Autoritățile ucrainene acuză separatiștii pro-ruși că au tras asupra satului Vrubivka din regiunea Lugansk. Administraţia Militară Civilă a Oraşului Popasna precizează într-o postare pe Facebook că obuzele au lovit un liceu și mai multe clădiri rezidențiale din localitate. De asemenea, o conductă de gaz de înaltă presiune ar fi fost fost spartă.

Autoritatea locală mai transmite că la momentul atacului se aflau în unitatea de învățământ 30 de elevi și 14 angajați ai instituției.

„Opt elevi și doi membri ai personalului sunt în subsolul liceului, restul copiilor fiind luați de părinți. (…) În prezent, 70 de apartamente și 96 de case private au rămas fără alimentare cu gaz. (…) Informațiile despre victime și daune sunt analizate. Se știe că inamicii au tras pe străzile Tsentralnaya, Pervomaiskaya, Yubileynaya din satul Vrubivka cu mortare de 122 mm interzise de acordurile de la Minsk”, mai arată Administraţia Militară Civilă a Oraşului Popasna, pe Facebook.

UPDATE 13:09: Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat într-o postare pe Twitter că a discutat la telefon cu președintele Consiliului European, Charles Michel. Liderul de la Kiev a precizat că l-a informat pe liderul UE despre situația tensionată din estul Ucrainei.

„Am avut o conversație telefonică cu @eucopresident Charles Michel la Mariupol. Informat despre situația de securitate și bombardamentul provocator de astăzi, în special în Stanytsia Luhanska. A mulțumit pentru inițiativa conferinței donatorilor în sprijinul Ucrainei”, se arată în postarea președintelui ucrainean.

 

UPDATE 12:51: Armata ucraineană acuză „forțele de ocupație ruse” că „au înregistrat 29 de încălcări ale încetării focului” în regiunea Lugansk până joi, la ora 11:00, „dintre care 27 implică arme interzise de acordurile de la Minsk”.

„Cu un cinism deosebit, forțele de ocupație ruse au tras asupra așezării Stanțî Lugansk din regiunea Lugansk. Teroriștii au tras 32 de obuze cu artilerie grea de 122 mm. Clădirea grădiniței în care se aflau copiii la acea vreme a fost avariată. De asemenea, infrastructura comunală a fost avariată – jumătate din aşezare a rămas fără curent electric.

Potrivit datelor preliminare, în urma bombardării, trei angajați ai grădiniței au suferit răni. Personalul a evacuat prompt copiii și îngrijitorii la adăpost”, se arată într-o postare pe Facebook a forțelor ucrainene.