Înjumătățirea accizei la carburanți, cerută de PSD, nu se va mai aplica, au declarat pentru G4Media surse guvernamentale. Această măsură nu doar că ar încălca legislația europeană, care prevede un nivel minim al accizei, ci ar putea fi și ineficientă din cauza fluctuațiilor de pe piața petrolului, provocate de invazia Rusiei în Ucraina.
Reamintim că însuși ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a anunțat această măsură, argumentând că va duce la o ieftinire cu 1,2 lei a litrului de carburant.
În schimb, în ceea ce privește măsurile legate de facturile la energie, noua ordonanță de urgență va prevedea de la 1 aprilie următoarele tarife pentru gazele naturale: 0.31 lei kwh la consumatorii casnici și 0.37 lei/kwh pentru IMM-uri.
La energia electrică, PSD propune trei categorii diferite de tarife: un tarif general (aproximativ 90% din populație) cu un consum sub 200 kwh, un tarif social (consum de până la 50 kwh) și un tarif pentru IMM-uri.
Prin viitoarea OUG, tariful general va fi plafonat la 0,8 lei/kwh, iar pentru consumatorii