Mihai Voican

Gala CONAF Beyond Borders – Uniți pentru umanitate!

CONAF, Cristina Chiriac, crucea rosie, Ucraina

Gala Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin – CONAF: „Women in Economy. Beyond Borders” din acest an, transcede granițele țării și ne arată lecția solidarității și umanității în contextul actual al războiului din Ucraina.

„Acesta este un moment în care nu putem sta deoparte: o națiune cu care împărțim granițe este pusă la încercare. Mai mult, securitatea întregii Europe este pusă sub semnul întrebării. Mii de vieți nevinovate sunt nevoite să își părăsească locuințele, alte milioane trăiesc sub amenințarea unei invazii. Deși par să nu fie multe lucruri pe care le putem face, putem să rămânem împreună prin solidaritate și umanitate. De aceea, în cadrul Galei CONAF „Women in Economy. Beyond Borders” din acest an, împreună cu Crucea Roșie, în calitate de partener, vom lansa o strângere de fonduri exclusiv pentru ajutorarea refugiaților din Ucraina”, a declarat Cristina Chiriac, președintă CONAF.

Uniți pentru umanitate! aduce în atenție valori esențiale precum solidaritate, umanitate și vorbește despre oameni generoși și încercările prin care trec vecinii noștri din Ucraina, aflați departe de casă”, a explicat Cristina Chiriac.

Aflată la a patra ediție, Gala CONAF premiază excelența și promovează antreprenoriatul feminin, însă în acest an, atenția este îndreptată și către criza umanitară din Ucraina.

„Pentru că înainte de a fi femei de afaceri suntem mame și soții, nu putem rămâne indiferente și trebuie să acționam atunci cand este mai mare nevoie de ajutor. Federația Femeilor de Afaceri din Regiunea Nord-Est, Federația Patronatelor Femeilor Antreprenor, sucursale ale CONAF precum cele de la București, Brăila, Galați, Tulcea și nu numai, s-au mobilizat exemplar de la declanșarea crizei umanitare și au ajutat refugiații, oferindu-le adăpost, hrană, îmbrăcăminte. În continuarea demersului nostru, în cadrul Galei CONAF am gândit împreuna cu Crucea Roșie un moment special, caritabil, în cadrul căruia se vor strânge fonduri pentru refugiații ucrainieni, familii cu copii în brațe care fug din calea războiului în țara noastră”, a precizat președinta CONAF.

Gala „Women in Economy. Beyond Borders” se bucură an de an de prezența invitaților de marcă ai mediului de afaceri la nivel național, parteneri și reprezentanți ai instituțiilor care susțin implicarea și dezvoltarea inițiativelor feminine în afaceri, în societate sau în cultură. De asemenea, personalități guvernamentale, ambasadori și reprezentanți ai companiilor naționale și multinaționale sunt alături de organizatori pentru a aplauda performanțele femeilor în economie si a susține cauza noastră. Premiantele sunt femei din domenii de activitate diverse: energie, IT&C, sănătate, industrii, voluntariat pentru o societate mai bună, etc.

Confederaţia Națională pentru Antreprenoriat Feminin – CONAF este singura confederație care susține și promovează antreprenoriatul feminin și care are ca obiectiv apărarea drepturilor şi intereselor economice, sociale, financiare, juridice și culturale ale femeilor de afaceri în relaţiile cu autoritățile publice şi dezvoltarea unor relaţii de afaceri. CONAF are în componența sa 2 federații, 6 patronate, 5 asociații și 19 sucursale.