Președintele Biden și-a preluat funcția având în minte ideea că marea luptă a acestui secol se va purta între democrațiile și autocrațiile lumii, scrie The New York Times, citată de Rador.
Dar când a pornit la război contra Ucrainei, președintele rus Vladimir V. Putin era mânat de un alt concept: etno-naționalismul. Conform acestuia, națiunea și identitatea sunt bazate pe limbă, cultură și sânge – o ideologie colectivistă cu rădăcini profunde în istoria și gândirea rusă.
Putin a afirmat în mod repetat că Ucraina nu este un stat autentic și că ucrainenii nu sunt un popor adevărat, ci sunt de fapt ruși, parte a unui nucleu slavic care mai include și Belarusul.
„Putin vrea să consolideze frontiera «civilizațională» a Rusiei, după cum o denumește el, iar el realizează acest lucru prin invadarea unei țări europene suverane”, a declarat Ivan Vejvoda, de la Institute of Human Sciences din Viena.
Din această perspectivă, argumentează Ivan Krastev, acest război e unul de recolonizare, de capturare a unor teritorii deținute de imperiul rus și de URSS. „Chiar și dacă Ucraina ar fi fost autocrată, ea nu ar fi fost tolerată de Putin”, a afirmat el. „El reconsolidează naționalismul imperial.”
Dacă Putin a început ca un „om sovietic, un colonel roșu, el atacă acum URSS în calitatea ei de opresoare a poporului rus. Pentru el, acesta e un război identitar”, a declarat Krastev, un [politolog – n.trad.] bulgar care este președinte al Center for Liberal Strategies din Sofia.
Din perspectiva opozanților lui Putin din Ucraina și Occident, națiunile sunt clădite pe responsabilitate civică, pe stat de drept și pe drepturile indivizilor și minorităților, între care libera exprimare și alegerile libere.
„Ceea ce face Rusia aici nu este doar să poarte război împotriva unei țări nevinovate”, a declarat Timothy Snyder, un profesor de la Universitatea Yale care a scris mult pe tema Rusiei și Ucrainei, ci el [Putin – n.trad.] atacă premizele unei Europe pașnice care respectă frontierele, suveranitatea națională și instituțiile multilaterale.
„Conducerea rusă distruge în mod deliberat structura lingvistică și morală din care ne inspirăm după cel de-al doilea război mondial”, a afirmat el.
În substratul războiului se află o ciocnire a sistemelor politice, „un război contra democrației liberale” și a dreptului Ucrainei la autodeterminare, a declarat Nathalie Tocci, directoare a International Affairs Institute din Italia. Însă aceasta e numai o parte dintr-un conflict și mai amplu, afirmă ea, întrucât Putin încearcă să schimbe înțelesul conceptului de suveranitate.
„El se întoarce la o viziune periculoasă, etno-naționalistă și iredentistă cu privire la suveranitate și autodeterminare”, a declarat Tocci.
Vejvoda, care este sârb, observă că conceptul de etno-naționalism a fost manipulat și de fostul conducător sârb Slobodan Miloșevici, care susținea că vechea Iugoslavie le-a reprimat sârbilor identitatea și ambițiile. Iar dacă
Miloșevici s-a folosit de asemenea argumente din cinism politic, Putin pare să le-a absorbit fără rezerve.
Ideea că Rusia este o civilizație distinctă de Occident, cu care se află în competiție, datează de secole și o regăsim în rădăcinile creștinismului ortodox și în conceptul „celei de a treia Rome” reprezentată de Moscova, succesoare a Romei originare și a Constantinopolului.
Snyder a examinat sursele unui curent denumit de el „fascism creștin rus”, printre care îl regăsim pe Ivan Ilîin, un scriitor născut în 1883, care considera că salvarea va veni de la un stat totalitar condus de un individ virtuos.
Ideile lui Ilîin au fost revigorate și celebrate de Putin și cercul său intim de securiști și aliați, precum Iuri Kovalciuk, care a fost caracterizat recent de Mihail Zîigar (fost editor la canalul independent de știri TV Rain), drept „un ideolog care subscrie unei viziuni despre lume ce combină misticismul creștin-ortodox, teorii ale conspirației anti-americane și hedonismul”.
La fel de mult a fost impresionat Putin și de ideile lui Lev Gumilev, un istoric și etnolog sovietic care promova „eurasianismul” drept antidot la influența europeană, cât și de ale lui Aleksandr Dughin, care a dezvoltat conceptul celui dintâi pentru a promova o viziune ultranaționalistă privind destinul Rusiei, anume de imperiu conservator aflat într-un conflict perpetuu cu lumea occidentală liberală.
Despre ei a scris Charles Clover în remarcabila sa carte „Black Wind, White Snow: The Rise of Russia’s New Nationalism” [„Vânt negru, zăpadă albă: Ascensiunea noului naționalism al Rusiei”].
Dughin, care face campanie de multă vreme pentru reanexarea Ucrainei, e numit uneori „filozoful lui Putin”. El declara în 2014: „Numai după restaurarea acelei Rusii Mari care este Uniunea Eurasiatică vom putea noi deveni un jucător global credibil”.
Tot el a calificat revolta ucraineană din același an împotriva influenței rusești „o lovitură de stat a SUA” și o tentativă a Vestului de a opri „progresul integrării rusești”.
Dar dacă odinioară părea că Putin se servește de asemenea idei din cinism politic, pentru a umple vidul ideologic lăsat în urmă de colapsul comunismului, acum el pare să și le fi însușit cu adevărat – și să acționeze în consecință.
Există teren fertil pentru asemenea idei în Rusia, care e dezbinată de secole între „agenții occidentalizării” și cei care văd Vestul ca pe un cancer – alteritate, decadență, subversiune, amenințare.
Vest-europenii au făcut față în alt mod eșecului propriilor imperii, unindu-și statele naționale slăbite într-o Uniune Europeană, în parte și pentru a constrânge naționalismul agresiv. „UE a fost transformarea prin care au trecut imperiile eșuate, disperate să găsească ceva nou”, a declarat Pierre Vimont, fost ambasador francez în SUA, acum la Carnegie Europe – ceva mai sigur și mai puțin predispus la război.
Conceptul de națiune al lui Putin e unul bazat pe etnie și autocrație, în contrast cu ideea occidentală a statului multinațional construit pe baza responsabilității civice, a statului de drept și a drepturilor individuale. Nu sunt puțini cei care argumentează că pentru a fi american e suficient să juri credință drapelului, să te conformezi legislației și să-ți plătești impozitele.
Încercările de a defini mai exact ce înseamnă să fii un „american autentic” au dus la un populism de extrema dreaptă, iar în laudele lui Donald Trump la adresa lui Putin regăsim elemente de identificare cu un conducător autoritar care apără definiții „tradiționale” – și restrictive – ale naționalității.
Dar, ca și în cazul extremei drepte din țări europene precum Germania, Franța și Italia, asocierea cu Putin în acest moment, când poartă un război de agresiune în Ucraina, e un memento stânjenitor cu privire la unde pot duce asemenea idei.
China, cealaltă mare autocrație în viziunea lui Biden, e construită pe idei etno-naționaliste similare: anume că toți chinezii fac parte din aceeași națiune, că minoritățile precum uigurii sunt inferioare și periculoase și că secesiunea iluzorie a Taiwanului e o crimă istorică ce trebuie îndreptată.
Până și India, o mare democrație, a fost târâtă într-un etno-naționalism cu tentă hindusă de premierul Narendra Modi. În Turcia, președintele Recep Tayyip Erdogan a reconstituit povești istorice despre Imperiul Otoman și concomitent a acționat în solidaritate cu popoarele turcice din Azerbaijan, Nagorno-Karabah și Asia Centrală.
Și în Europa, premierul ungar Viktor Orban a promovat identitatea ungară și naționalismul, în ciuda împotrivirii Bruxelles-ului. A oferit pașapoarte ungare maghiarilor din România și din alte țări, cărora li se permite să voteze la alegerile din Ungaria, ceea ce-i conferă premierului, cel puțin deocamdată, un avantaj electoral.
Însă Orban se va confrunta cu alegeri generale luna viitoare, iar relațiile sale strânse și longevive cu Putin i-au dăunat politic, chiar dacă s-a mobilizat rapid pentru a susține sancțiunile UE contra Rusiei și pentru a primi refugiați ucraineni.
Războiul etno-naționalist al lui Putin nu merge prea bine, aparent spre surprinderea sa, desfășurându-se ca o înaintare anevoioasă și sângeroasă mai degrabă decât ca un triumf fulgerător. În definitiv, prezentarea războiului drept unul între civilizații le creează tot felul de dificultăți invadatorilor ruși: dacă rușii și ucrainenii sunt un singur popor, așa cum insistă Putin, atunci rușii trag în frații și surorile lor.
„Nu le vine ușor acelor copii să omoare ucraineni, care arată ca ei și vorbesc o limbă similară”, a declarat Krastev. „Cu cecenii a fost mai ușor”, fiind un popor non-slav din Caucaz cu care Rusia se luptă încă de la Ecaterina cea Mare.
Marea dezamăgire a lui Putin, afirmă Krastev, a fost să descopere că cetățenii ucraineni de etnie rusă luptă împotriva armatei lui. Până și oligarhii lui ucraineni preferați, Rinat Ahmetov și Dmitro Firtaș, „și-au descoperit brusc patriotismul”.
Putin a lucrat de asemenea la construcția unei societăți mai militariste, bazată pe mândria Rusiei de a fi înfrânt Germania nazistă în așa-numitul „Mare Război Patriotic”. Însă acum Ucraina, care a luptat și ea și a suferit sub naziști, folosește aceleași metafore împotriva invadatorilor ruși. Pentru ucraineni, afirmă Krastev, „acesta e propriul lor Mare Război Patriotic”.
Putin a făcut pentru construcția statalității ucrainene mai mult decât ar fi putut să facă oricine din Vest, a declarat Krastev. „Putin dorea să fie părintele unei noi națiuni rusești, dar în schimb e părintele unei noi națiuni ucrainene.”
Sursa: The New York Times / Articol de Steven Erlanger (corespondent diplomatic șef în Europa) / Rador/ Traducere: Andrei Suba
