Cristina Popovici

Cum va fi vremea de Paște și în Noaptea de Înviere. Prognoza meteo ANM pentru următoarele zile

anm, home2, meteo, vremea, vremea de paste

Vremea va fi caldă atât în Noaptea de Înviere, cât și în prima zi, dar și în cea de a doua zi de Paște, anunță ANM.

Mai exact, potrivit meteorologului ANM, Oana Catrina, în noaptea de Înviere, vor exista înnorări temporare în centru, nord, nord-est şi în partea de sud-est a ţării, „mai exact în nordul Dobrogei, unde doar pe arii restrânse vor fi ploi de scurtă durată, în timp ce în restul teritoriului cerul va fi variabil şi nu va ploua”. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 5-11 grade.

Cum va fi vremea de Paște și în Noaptea de Înviere. Prognoza meteo ANM pentru următoarele zile

În prima zi de Paşte, la fel, vremea va fi caldă în majoritatea zonelor şi predominant frumoasă. Temperaturile maxime ajung chiar și până la 26 grade în anumite zonele, în timp ce minele vor fi de 14 grade.

„Cerul va fi variabil şi izolat vor fi posibile ploi slabe, trecătoare, în nord şi în centru. Vântul va sufla slab şi moderat, iar maximele se vor încadra duminică între 17 şi 26 de grade. Începând din orele serii, în jumătatea de vest a ţării vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică se va manifesta prin înnorări accentuate, local averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului. Izolat, ploile vor avea şi caracter torenţial şi vor fi condiţii de grindină.

Cum va fi vremea de Paște și în Noaptea de Înviere. Prognoza meteo ANM pentru următoarele zile

Minimele vor fi cuprinse între 6 şi 14 grade, mai scăzute în depresiunile intra-montane. În Bucureşti, vremea va fi frumoasă şi caldă, cu o maximă a temperaturii aerului de 24 – 25 de grade. Cerul va fi variabil şi vântul va sufla slab. Temperatura minimă va fi de 8 – 11 grade”, a menţionat Oana Catrina.

În cea de a doua zi de Paşte, vremea va fi deosebit de caldă în majoritatea zonelor, dar în general instabilă, ceea ce înseamnă că, temporar, vor fi înnorări accentuate şi se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

Cum va fi vremea de Paște și în Noaptea de Înviere. Prognoza meteo ANM pentru următoarele zile

ANM anunță că în nordul şi în centrul ţării, în zonele de deal şi de munte, şi pe alocuri în restul teritoriului, în a doua parte a zilei, ploile vor avea caracter torenţial şi nu sunt excluse căderile de grindină. Temperaturile maxime se vor încadra între 16 – 17 grade, pe Litoral, şi 27 de grade în Muntenia şi în sudul Moldovei. În acelaşi timp, minimele vor fi cuprinse între 3 şi 11 grade.

Și în București avem o vreme de vară în a doua zii de Paște în prima parte a zilei. Pe de altă parte, pe parcursul serii de luni, instabilitatea atmosferică se va manifesta prin înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. În ceea ce privește temperatura maximă se va situa în jurul a 27 de grade, iar cea minimă va oscila între 9 şi 11 grade.