Mihai Voican

VIDEO. Gesturi de revoltă la Shanghai. Oamenii încearcă să „evadeze” dintr-un bloc turn cu ajutorul unei scări de frânghie

covid, lockdown, Shanghai

Haosul continuă în Shanghai, unde în ciuda lockdown-ului draconic impus de mai bine de 60 de zile, au fost raportate peste 2.000 de noi cazuri de COVID, dintre care doar 227 asimptomatice.

Mii de oameni încă sunt închiși în case din cauza măsurilor pe care unii le consideră exagerate, dar care se circumscriu politicii „covid zero” pe care guvernul se ambiționează să o aplice.

Din ce în ce mai frecvent au loc altercații ale populației cu autoritățile și chiar gesturi de revoltă. Poliția îi imobilizează pe oamenii pe stradă și intră cu forța în casele lor, pentru a-i duce în centre de carantină.

Shanghai înăspreşte restricţiile deja dure pentru combaterea Covid-19

De mai bine de o lună și jumătate, din China vin imagini ale disperării, după ce oamenii închiși în case au rămas fără alimente. Scene șocante circulă pe rețelele sociale, iar cenzura deja nu le mai face față. Într-un astfel de filmuleț, locuitorii dintr-un bloc turn încearcă să „evadeze” periculos, coborând de la etaje superioare, pe fațada clădirii, cu ajutorul unei scări din frânghie: