Sancţiunile UE asupra importurilor de ţiţei din Rusia pe mare vor fi impuse cu o perioadă de tranziţie de şase luni pentru ţiţei şi de opt luni pentru produsele rafinate, a anunţat marţi un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, transmite Reuters.
Acest calendar va fi stabilit imediat ce vor fi adoptate oficial sancţiunile, ambasadorii statelor membre UE având ca obiectiv adoptarea în această săptămână, după ce liderii blocului comunitar au fost în principiu de acord cu sancţiunile, la reuniunea de luni.
Liderii statelor UE au convenit o diminuare cu 90% a importurilor de petrol din Rusia până la finele anului precum şi alte sancţiuni, inclusiv eliminarea celei mai mari bănci ruseşti, Sberbank, din sistemul SWIFT, în ideea de a pedepsi Moscova pentru intervenţia sa în Ucraina.
Summitul de două zile, care se desfăşoară la Bruxelles, urmează să abordeze marţi consecinţele crizei alimentare provocate de război şi transformarea energetică necesară care să permită ţărilor europene să se descurce fără gazul importat din Rusia, notează Agerpres.
Președintele Consiliului UE, Charles Michel, a salutat acordul, într-o postare pe Twitter, și a precizat că embargoul se aplică imediat pentru mai mult de două treimi din importurile de petrol din Rusia, tăind astfel o sursă uriașă de finanțare pentru mașina de război a Kremlinului. „Presiune maximă asupra Rusiei pentru a pune capăt războiului”, a comentat Charles Michel, care a subliniat, printr-un tag, că unitatea UE rămâne astfel intactă.
Și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat compromisul la care au ajuns liderii europeni și a confirmat că în felul acesta, până la sfârșitul anului, se va renunța la importurile de petrol din Rusia în proporție de 90 la sută.
La rândul său, cancelarul german Olaf Scholz subliniază că unitatea UE a fost menținută. „Am convenit asupra unor noi sancțiuni de mare amploare împotriva Rusiei. Va exista un embargo asupra marii majorități a importurilor de petrol rusesc”, a scris cancelarul pe Twitter.
Unitate fără Orban. Ungaria, exceptată de la embargo
De altfel, Ungaria a ieșit cea mai câștigată după întâlnirea de luni. În lupta lor împotriva războiului Rusiei din Ucraina, liderii UE s-au predat prim-ministrului ungar Viktor Orbán, capitulând în fața cererilor acestuia de a acorda Budapestei o scutire aproape totală de la un nou embargo asupra petrolului rusesc, după cum transmite publicația Politico Europe.
Compromisul la care au ajuns liderii europeni a scutit Bruxelles-ul de rușinea de a nu reuși să implementeze un embargo despre care s-a vorbit atât de mult.
În același timp, oficialii și diplomații au recunoscut că Orban a reușit să pună interesele Ungariei înaintea efortului colectiv al UE de amenda acțiunile agresive ale președintele rus Vladimir Putin.
Importurile prin conducta Drujba, care aprovizionează şi Ungaria, vor fi scutite într-o primă etapă. Aceasta a permis Budapestei să ridice dreptul de veto care bloca de câteva săptămâni adoptarea celui de-al şaselea pachet de sancţiuni al UE la adresa Rusiei. Consumul intern al Ungariei, care nu are ieşire la mare, depinde într-un procent de 65% de petrolul transportat prin conducta Drujba.
Bulgaria a fost exceptată de la embargoul UE asupra petrolului rusesc până la finalul anului 2024
La rândul său, premierul bulgar Kiril Petkov le-a declarat marți reporterilor aflați la Bruxelles că Bulgaria a fost scutită de embargoul Uniunii Europene asupra petrolului rusesc până la sfârșitul anului 2024.
Petkov a spus că scutirea va oferi Bulgariei timp să-și adapteze rafinăriile la procesarea altor tipuri de petrol. Premierul bulgar a mai spus că este „bucuros” că a șasea rundă de sancțiuni împotriva Rusiei „va trece” și că „fluxurile financiare ale Rusiei se vor opri”.
Deși se impun sancțiuni pe petrolul rusesc, Uniunea Europeană nu va lua în discuţie un eventual embargo asupra gazelor ruseşti în următorul pachet de sancţiuni împotriva Rusiei, ca represalii pentru războiul declanşat împotriva Ucrainei, a declarat marţi cancelarul austriac Karl Nehammer.
Rusia este responsabilă pentru 40% din importurile de gaze și 26% din importurile de petrol ale UE, o dependență care explică de ce Germania și alte state au fost reticente până acum la ideea unei opriri bruște a importurilor de hidrocarburi din Rusia de teama pagubelor provocate economiei.