Mihai Voican

Reuters: Embargoul petrolier al UE va afecta Rusia mai mult decât Europa

Rusia petrol, Uniunea Europeana

Uniunea Europeană a decis să interzică majoritatea importurilor de petrol rusești. Înlocuirea țițeiului Ural cu cu țițeiul Brent, mai scump, va umfla și mai mult factura la energie a blocului comunitar. Totuși, embargoul va afecta mai mult Rusia și va ajuta la stoparea mașinii de război a lui Vladimir Putin, arată o analiză Reuters.

Noul pachet de sancțiuni UE prevede o interzicere imediată a 75% din importurile europene de țiței rusesc. Procentajul va crește la 90% până la sfârșitul anului. Ungaria, care s-a opus sancțiunilor, și alte țări fără ieșire la mare vor putea să importe în continuare petrol rusesc prin conducte.

Implementarea neuniformă a celui mai puternic instrument de sancțiuni aflat la dispoziția Europei ar putea arăta o lipsă de unitate. De asemenea, va avea ca rezultat o factură la energie mai mare pentru consumatorii care deja se confruntă cu prețuri mai mari. UE a importat între 3 și 3,7 milioane de barili de petrol Ural din Rusia pe zi, potrivit datelor Rystad Energy. Înlocuirea a 75% din această cantitate cu petrol Brent, care are un preț mai mare, ar implica un cost suplimentar de cel puțin 2 miliarde de dolari pe lună.

Cu toate acestea, embargoul este important. Exporturile rusești de țiței și derivate s-au ridicat la 110 miliarde de dolari, ceea ce reprezintă peste o cincime din totalul veniturilor realizate de Moscova din exporturile de mărfuri în 2021. Chiar dacă petrolul poate fi transportat mai ușor decât gazul, Rusia va avea dificultăți să găsească alți cumpărători pentru a înlocui piața europeană. India a cumpărat cantități record de țiței rusesc la preț redus, dar rafinăriile sale au depășit deja capacitatea oficială, spun analiștii RBC. China nu a intensificat încă importurile, dar economia sa este mai puțin dinamică din cauza restricțiilor COVID. În plus, embargoul UE va descuraja petrolierele altor țări să transporte țițeiul Moscovei.

Rusia ar putea câștiga cel puțin 8,1 miliarde de dolari pe lună exportând 3 milioane de barili pe zi în UE, la prețurile actuale ale țițeiului Ural. Analiștii Rystad spun că Moscova poate redirecționa în cel mai bun caz 1 milion din barilii destinați anterior UE. Aceasta înseamnă pierderi de venituri de cel puțin 3,4 miliarde de dolari pe lună în faza inițială a embargoului – adică peste 40% din veniturile lunare estimate ale Moscovei din exporturile UE, arată calculele Reuters. Această pierdere s-ar putea ridica la cel puțin 4,5 miliarde de dolari pe lună, odată cu intrarea în vigoare a interdicției depline. În aceste condiții, embargoul petrolier al UE va afecta Rusia mai mult decât Europa.