Mihai Voican

Pentagonul, replică tăioasă la amenințările Moscovei privind rachetele HIMARS livrate Ucrainei: „Rusia nu are drept de veto”

Himars, Joe Biden, pentagonul, Rusia

După anunțul președintelui Joe Biden legat de noul pachet de ajutor militar destinat Ucrainei, Pentagonul a făcut o serie de precizări la adresa amenințărilor voalate ale Rusiei privind rachetele HIMARS livrate de Washington Kievului. Reprezentanții Departamentului Apărării s-au declarat „liniștiți” în privința posibilității izbucnirii celui de-al Treilea război Mondial și au întărit din nou că SUA nu vor să intre în conflict direct cu Rusia, dar, în același timp, au afirmat răspicat că Moscova „nu are drept de veto” în privința ajutorului militar pe care Statele Unite îl oferă Ucrainei.

Statele Unite sunt „liniștite în privința riscului de escaladare” în tot ceea ce fac în legătură cu războiul din Ucraina, inclusiv în privința ultimei decizii anunțate, de a livra Kievului patru sisteme de rachete HIMARS, a declarat Colin Khal, subsecretar de stat în Departamentul american al Apărării, potrivit CNN.

În ultimă instanță, „Rusia nu are drept de veto” asupra a ceea ce trimit Statele Unite ucrainenilor, a precizat el, în timpul unui briefing de presă ținut la Pentagon, la scurt timp după anunțul președintelui Joe Biden privind noul pachet de ajutor militar în valoare de 700 de milioane de dolari destinat Ucrainei.

„Președintele Biden a spus clar că nu avem nicio intenție să intrăm în conflict direct cu Rusia. Nu avem interesul ca războiul din Ucraina să se extindă într-un conflict mai larg sau să declanșeze Al Treilea Război Mondial, așa că suntem liniștiți în privința asta, dar, în același timp, Rusia nu are drept de veto asupra a ceea ce le trimitem noi ucrainenilor”, a declarat Colin Kahl.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a asigurat pe Joe Biden că Ucraina nu va escalada conflictul dacă SUA livrează Ucrainei rachete HIMARS, a adăugat Kahl.

„Asigurările au fost date la mai multe niveluri ale guvernului ucrainean. Secretarul (Apărării – n.r.) Austin a ridicat această problemă cu ministrul (Apărării din Ucraina – n.r.) Reznikov în numeroasele lor convorbiri telefonice. Vorbesc o dată sau de două ori pe săptămână de la începutul conflictului, dar această asigurare vine de la toate nivelurile guvernului ucrainean, inclusiv de la președibtele Zelenski”, a mai precizat Colin Kahl.

SUA au decis să trimită în Ucraina patru sisteme de rachete HIMARS, cu o rază de acțiune de aproximativ 70 de killometri.

Ucraina a cerut arme cu rază mai lungă de acțiune, dar Statele Unite s-au împotrivit, din cauza temerilor că Ucraina ar putea ataca ținte pe teritoriul Rusiei, ceea ce ar putea duce la escaladarea războiului.

„Evaluarea noastră este nu au nevoie de sisteme cu rază de acțiune de sute de kilometri în faza actuală a războiului, așa cam decis în consecință”, a mai declarat Colin Kahl.

Rachete HIMARS pentru Ucraina

Președintele american Joe Biden a anunțat miercuri un nou pachet de ajutor militar pentru Ucraina, care include sisteme de rachete HIMARS, cu rază de acțiune de până la aproape 80 de kilometri. Valoarea ajutorului se ridică la 700 de milioane de dolari, potrivit secretarului de stat Antony Blinken. Rusia a protestat puternic împotriva trimiterii de rachete amerciane în Ucraina, amenințând că acest lucru ar putea însemna escaladarea conflictului.

„Anunț astăzi un nou pachet important de asistență de securitate care să furnizeze ajuror critic armatei ucrainene. (…) Acest pachet le va pune la dispoziție noi capacități și armament avansat, inclusiv rachete HIMARS cu muniție de luptă, pentru a-și apăra teritoriul de avansul Rusiei”, a declarat Joe Biden, potrivit unui comunicat transmis de Casa Albă.

Departamentul american al Apărării a publicat lista armamentelor și echipamentelor care vor ajunge în Ucraina.

  • Sisteme de rachete HIMARS și muniție
  • 5 radare anti-artilerie
  • 2 radare anti-aeriene
  • 1.000 de rachete Javelin și 50 de unități de coandă a lansării
  • 6.000 de arme anti-blindaj
  • 15.000 de proiectile de artilerie de 155 mm
  • 4 elicoptere Mi-17
  • 15 vehicule tactice
  • Piese de schimb și echipamente

Rusia amenință cu escaladarea

Rusia a protestat pe mai multe canale împotriva trimiterii de rachete americane în Ucraina: atât purtătorul de cuvânt al Kremlinului, cât și șeful diplomației și alți oficiali au amenințat că acest ajutor militar ar putea duce la o escaladare a conflictului și chiar la extinderea lui.

Kremlinul a acuzat miercuri Washingtonul că „toarnă gaz pe foc”, după anunţul livrării de sisteme de rachete americane către Kiev pentru a respinge ofensiva rusă în Ucraina, relatează France Presse şi Reuters, potrivit Agerpres.

„Linia SUA este de a lupta împotriva Rusiei până la ultimul ucrainean. Asemenea livrări nu încurajează conducerea ucraineană să dorească relansarea negocierilor de pace”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.

„Statele Unite toarnă în mod deliberat gaz pe foc”, a subliniat el.

Ucraina depășește orice limită a decenței cerând armament Occidentului și, de asemenea, provoacă implicarea Occidentului în conflict, prin furnizarea de lansatoare multiple de rachete (MLRS), a afirmat miercuri ministrul rus de externe, Serghei Lavrov.

„Acest risc (de a implica o țară terță în conflictul din Ucraina – n.r.) există, desigur. În primul rând, ceea ce cere regimul de la Kiev atât de categoric – într-o manieră de business, aș spune – de la patronii lor occidentali depășește orice limită a decenței și comunicării diplomatice. În al doilea rând, aceasta este o provocare directă, cu scopul de a atrage Occidentul în conflict”, a declarat Serghei Lavrov miercuri, în timpul unei vizite în Arabia Saudită, citat de agenția TASS.

Ultimele Articole