Meteorologii au actualizat avertizarea Cod galben de vreme rea, cu averse și vijelii. Trei județe intră sub avertizare Cod portocaliu de ploi torențiale, în timp ce alte zone, inclusiv Capitala, rămân sub atenționare Cod galben până la ora 21:00.
Joi, între orele 10:00 – 21:00, este Cod galben în Muntenia, unde va ploua însemnat cantitativ. În nordul și estul Olteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice și izolat vijelii și grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare (cu precădere în Muntenia), cantitățile de apă vor depăși 25…35 l/mp și izolat 40 l/mp.
Administrația Națională de Meteorologie a emis și o atenționare Cod portocaliu pentru intervalul joi ora 10:00 – ora 21:00.
În județele Dâmbovița, Teleorman și Giurgiu va ploua abundent, iar prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 35…50 l/mp. Giurgiu și Teleorman s-au aflat joi dimineață sub cod roșu de vreme rea.
Răcire considerabilă a vremii în Capitală
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o prognoză specială pentru București. Temperaturile scad semnificativ, joi, iar maxima se va situa în jurul valorii de 24 de grade.
Cerul va fi mai mult noros și va ploua însemnat cantitativ, iar prin acumulare se vor înregistra 10…15 l/mp și izolat peste 25 l/mp.
Vântul va sufla slab și moderat.