La cinci luni de la invazia rusă a Ucrainei, rămâne o lipsă uluitoare de înţelegere din partea multor factori de decizie şi comentatori occidentali a dimensiunilor economice ale invaziei preşedintelui Vladimir Putin şi a ceea ce a însemnat aceasta pentru poziţionarea economică a Rusiei atât pe plan intern, cât şi pe plan global.
Departe de a fi ineficiente sau dezamăgitoare, aşa cum au susţinut mulţi, sancţiunile internaţionale şi retragerile voluntare ale afacerilor au exercitat un efect devastator asupra economiei Rusiei. Deterioarea economiei a servit ca o completare puternică, chiar dacă subapreciată, a peisajului politic în deteriorare cu care se confruntă Putin, scriu, într-un articol de opinie pe Foreign Policy, Jeffrey Sonnenfeld, profesor de managemnet şi decan asociat la Yale School of Management, şi Steven Tian, director de cercetare la Yale Chief Executive Leadership Institute.
Faptul că aceste neînţelegeri persistă nu este cu totul surprinzător, având în vedere lipsa datelor economice disponibile. De fapt, multe dintre analizele, prognozele şi previziunile economice excesiv de optimiste ale Rusiei care au proliferat în ultimele luni au în comun un defect metodologic crucial: aceste analize extrag cele mai multe, dacă nu toate, dovezile lor subdiacente din emisiunile economice periodice ale guvernului rus însuşi. Cifrele publicate de Kremlin au fost considerate de mult timp a fi în mare măsură, dacă nu întotdeauna, credibile, dar există anumite probleme.
În primul rând, datele economice publicate de Kremlin sunt tot mai filtrate – parţiale şi incomplete, eliminând în mod selectiv valorile nefavorabile. Guvernul rus a reţinut progresiv de la publicare un număr tot mai mare de statistici cheie care, înainte de război, erau actualizate lunar, inclusiv toate datele despre comerţul exterior. Printre acestea se numără statisticile referitoare la exporturi şi importuri, în special cu Europa; date privind producţia lunară de petrol şi gaze; cantităţi de export de mărfuri; intrările şi ieşirile de capital; situaţiile financiare ale marilor companii, care erau publicate în mod obligatoriu de către companii; datele de bază monetară ale băncii centrale; date privind investiţiile străine directe; date privind împrumuturile şi iniţierea împrumuturilor; şi alte date legate de disponibilitatea creditului. Chiar şi Rosaiaţia, agenţia federală rusă de transport aerian, a încetat brusc să publice date despre volumele de pasageri ale companiilor aeriene şi ale aeroporturilor.
De când Kremlinul a încetat să mai publice cifre actualizate, restrângând disponibilitatea datelor economice pe care cercetătorii le pot folosi, multe previziuni economice excesiv de optimiste au extrapolat în mod iraţional ediţiile economice din primele zile ale invaziei, când sancţiunile şi retragerea afacerilor nu au avut efectul pe deplin prevăzut. Chiar şi acele statistici favorabile care au fost publicate sunt dubioase, având în vedere presiunea politică pe care Kremlinul a exercitat-o pentru a corupe integritatea statistică.
Conştientă de pericolele acceptării statisticilor de la Kremlin la valoarea nominală, echipa de experţi a celor doi autori care semeza articolul în Foreign Policy, folosind surse private de date în limba rusă şi directe, verificări din mai multe surse, informaţii de la partenerii comerciali internaţionali ai Rusiei şi extragerea de date complexe din bazele de date referitoare la transport maritim, a lansat „una dintre primele analize economice cuprinzătoare care măsoară activitatea economică actuală a Rusiei la cinci luni de la invazie“. Potrivit acestei analize, devine clar: retragerea companiilor de pe piaţă şi sancţiunile impuse de Vest zdrobesc economia Rusiei pe termen scurt şi pe termen lung. Mai mult, pe baza analizei menţionate, cei doi experţi spun că pot să conteste nouă mituri larg răspândite, dar înşelătoare despre presupusa rezistenţă economică a Rusiei.
Mitul 1: Rusia îşi poate redirecţiona exporturile de gaze şi poate vinde în Asia în locul Europei.
Acesta este unul dintre punctele de discuţie preferate şi cele mai înşelătoare ale lui Putin, care acordă o prea mare importanţă unei reorientări a Kremlinului către piaţa orientală. Dar gazele naturale nu sunt un export fungibil pentru Rusia.
Mai puţin de 10% din capacitatea de gaz a Rusiei este gaz natural lichefiat, astfel încât exporturile de gaze ruseşti rămân dependente de un sistem de conducte fixe care transportă gaz. Marea majoritate a conductelor Rusiei merg către Europa; acele conducte, care provin din vestul Rusiei, nu pot fi conectate la o reţea separată de conducte care leagă Siberia de Est de Asia, care conţine doar 10% din capacitatea reţelei europene de conducte. Într-adevăr, cele 16,5 miliarde de metri cubi de gaze exportate de Rusia în China anul trecut au reprezentat mai puţin de 10% din cele 170 de miliarde de metri cubi de gaze naturale trimise de Rusia în Europa.
Proiectele de conducte asiatice planificate de mult, aflate în construcţie, mai au câţiva ani până la a deveni operaţionale. Cu atat mai puţin pot deveni viabile unele proiecte noi iniţiate în grabă, iar finanţarea acestor proiecte costisitoare de conducte de gaz pune Rusia, încă odată, într-un dezavantaj semnificativ.
În general, Rusia are nevoie de pieţele mondiale cu mult mai mult decât are nevoie lumea de provizii ruseşti; Europa a primit 83 la sută din exporturile de gaze ruseşti, dar a atras doar 46 la sută din propria aprovizionare din Rusia în 2021. Cu o conexiune limitată a conductelor către Asia, mai mult gaz rusesc rămâne în pământ; într-adevăr, datele publicate de compania energetică de stat rusă Gazprom arată că producţia a scăzut deja cu mai mult de 35 la sută, de la an la an, în această lună. Tot şantajul energetic al lui Putin asupra Europei, liderul de la Kremlin îl face cu un cost financiar semnificativ pentru propriile sale visterii.
Mitul 2: Deoarece petrolul este mai fungibil decât gazul, Putin poate doar să vândă mai mult în Asia.
Exporturile ruseşti de petrol reflectă acum şi influenţa economică şi geopolitică redusă a lui Putin. Recunoscând că Rusia nu are încotro să se îndrepte şi ţinând cont că au mai multe opţiuni de cumpărare decât câţi clienţi are Rusia la dispoziţie, China şi India susţin o reducere fără precedent de aproximativ 35 de dolari la achiziţiile de petrol din Uralii din Rusia, chiar dacă diferenţa istorică nu a depăşit niciodată 5 dolari – nici chiar în timpul crizei din Crimeea din 2014. Mai mult, petrolierelor ruseşti le ia în medie 35 de zile pentru a ajunge în Asia de Est, faţă de două până la şapte zile pentru a ajunge în Europa, motiv pentru care, istoric, doar 39% din petrolul rusesc a mers în Asia faţă de 53% cât era destinat Europei.
Această presiune în marjă este resimţită puternic de Rusia, deoarece rămâne un producător cu costuri relativ ridicate în comparaţie cu ceilalţi mari producători de petrol, cu unele dintre cele mai mari praguri de rentabilitate din orice ţară producătoare. Industria rusă de explorare a petrolului a fost, de asemenea, dependentă de mult timp de tehnologia occidentală, care, combinată cu pierderea fostei pieţe primare a Rusiei, şi cu puterea economică redusă a Rusiei, a determinat chiar şi Ministerul Rusiei al Energie să îşi revizuiască în jos previziunile privind producţia de petrol pe termen lung. Nu există nicio îndoială că, după cum au prezis mulţi experţi în energie, Rusia îşi pierde statutul de superputere energetică, cu o deteriorare irevocabilă a poziţionării sale economice strategice ca fost furnizor de încredere.
Mitul 3: Rusia compensează afacerile şi importurile pierdute din Occident înlocuindu-le cu importuri din Asia.
Importurile joacă un rol important în economia internă a Rusiei, constând în aproximativ 20 la sută din PIB-ul Rusiei şi, în ciuda iluziilor belicoase ale lui Putin privind autosuficienţa totală, ţara are nevoie de inputuri, piese şi tehnologie esenţiale de la partenerii comerciali ezitanţi. În ciuda existenţei unor „scurgeri persistente“ de pe lanţurile de aprovizionare, importurile ruseşti s-au prăbuşit cu peste 50% în ultimele luni.
China nu a intrat pe piaţa rusă în măsura în care mulţi s-au temut; de fapt, conform celor mai recente comunicate lunare de la Administraţia Generală a Vămilor Chineze, exporturile chineze către Rusia au scăzut cu peste 50% de la începutul anului până în aprilie, scăzând de la peste 8,1 miliarde de dolari lunar la 3,8 miliarde de dolari. Având în vedere că China exportă de şapte ori mai mult în Statele Unite decât Rusia, se pare că chiar şi companiile chineze sunt mai preocupate de încălcarea sancţiunilor americane decât de pierderea poziţiilor marginale pe piaţa rusă, reflectând mâna economică slabă a Rusiei cu partenerii săi comerciali globali.
Mitul 4: Consumul intern din Rusia şi sănătatea consumatorilor rămân puternice.
Unele dintre sectoarele cele mai dependente de lanţurile internaţionale de aprovizionare au fost afectate de o inflaţie debilitantă în jur de 40-60 la sută, cu volume de vânzări extrem de scăzute. De exemplu, vânzările de maşini din străinătate în Rusia au scăzut cu o medie de 95 la sută.
Pe fondul penuriei de aprovizionare, a preţurilor în creştere şi a scăderii optimismului consumatorilor, nu este deloc surprinzător faptul că Indicele Directorilor de Achiziţii Ruşi – care surprinde modul în care managerii de achiziţii privesc economia – a scăzut, în special pentru noile comenzi, alături de scăderea cheltuielilor de consum şi a vânzărilor cu amănuntul cu aproximativ 20 la sută de la an la an. Alte citiri ale datelor de înaltă frecvenţă, cum ar fi vânzările de comerţ electronic în cadrul Yandex, întăresc imaginea scăderilor abrupte ale cheltuielilor consumatorilor, indiferent de ceea ce spune Kremlinul.
Mitul 5: Afacerile globale nu s-au retras cu adevărat din Rusia, iar retragerea afacerilor, a capitalului şi emigraţia specialiştilor din Rusia sunt supraevaluate.
Afacerile globale reprezintă aproximativ 12% din forţa de muncă a Rusiei (5 milioane de muncitori) şi, ca urmare a exitului multinaţionalelor, peste 1.000 de companii reprezentând aproximativ 40% din PIB-ul Rusiei şi-au redus operaţiunile în ţară, inversând valoarea investiţiilor străine de trei decenii şi susţinând fuga simultană fără precedent de capital şi talent într-un exod în masă de 500.000 de persoane, dintre care mulţi sunt exact muncitorii cu înaltă educaţie şi calificare tehnică pe care Rusia nu îşi permite să-i piardă. Chiar şi primarul Moscovei a recunoscut o pierdere masivă de locuri de muncă pe măsură ce companiile străine se retrag complet de pe piaţa rusă.
Mitul 6: Putin are un excedent bugetar datorită preţurilor ridicate la energie.
Rusia este de fapt pe cale să înregistreze un deficit bugetar în acest an echivalent cu 2% din PIB, potrivit propriului său ministru de finanţe – unul dintre singurele cazuri în care bugetul a fost deficitar în ultimii ani, în ciuda preţurilor ridicate la energie – din cauza cheltuielilor nesustenabile ale lui Putin; pe lângă creşterile dramatice ale cheltuielilor militare, Putin recurge la o intervenţie fiscală şi monetară ineficientă, dramatică, inclusiv folosind o serie de proiecte preferate ale Kremlinului pentru a dubla alimentarea cu monedă a Rusiei de la începutul invaziei. Cheltuielile nesăbuite ale lui Putin pun în mod clar sub presiune finanţele Kremlinului.
Mitul 7: Putin are sute de miliarde de dolari în fonduri pentru zile negre, aşa că este puţin probabil ca finanţele Kremlinului să fie tensionate în curând.
Cea mai evidentă provocare cu care se confruntă fondurile pentru zile negre ale lui Putin este faptul că din rezervele sale valutare de aproximativ 600 de miliarde de dolari, acumulate din veniturile de ani de zile din petrol şi gaze, 300 de miliarde de dolari sunt îngheţate şi nu sunt la îndemâna Kremlinului, ţările aliate din Europa, SUA şi Japonia restricţionând accesul la bani. Au existat unele apeluri de confiscare a acestor 300 de miliarde de dolari pentru a finanţa reconstrucţia Ucrainei.
Rezervele valutare rămase ale lui Putin scad într-un ritm alarmant, cu aproximativ 75 de miliarde de dolari de la începutul războiului. Criticii subliniază că rezervele oficiale de schimb valutar ale băncii centrale, din punct de vedere tehnic, pot scădea doar din cauza sancţiunilor internaţionale impuse băncii centrale şi sugerează că instituţiile financiare nesancţionate precum Gazprombank ar putea încă acumula astfel de rezerve în locul băncii centrale. Deşi acest lucru poate fi adevărat din punct de vedere tehnic, nu există nicio dovadă care să sugereze că Gazprombank acumulează de fapt rezerve.
În plus, deşi Ministerul de Finanţe plănuise să reinstaureze o regulă bugetară rusă de lungă durată, conform căreia surplusul de venituri din vânzările de petrol şi gaze ar trebui canalizat către fondul suveran, Putin a anulat această propunere, precum şi liniile directoare însoţitoare care direcţionează cum şi unde poate fi cheltuită avuţia naţională. Fondul poate fi cheltuit, deoarece ministrul de Finanţe Anton Siluanov a propus ideea de a retrage fonduri din Fondul Naţional echivalente cu o treime din întregul fond pentru a plăti acest deficit în acest an. Dacă Rusia are un deficit bugetar care necesită retragerea a unei treimi din fondul său suveran, atunci când veniturile din petrol şi gaze sunt încă relativ puternice, toate semnele indică un Kremlin care ar putea rămâne fără bani mult mai repede decât se apreciază în mod convenţional.
Mitul 8: Rubla este cea mai puternică monedă din lume în acest an.
Unul dintre punctele de discuţie de propagandă preferate ale lui Putin, aprecierea rublei este o reflectare artificială a controlului fără precedent, draconic, al capitalului. Restricţiile fac imposibil pentru orice rus să cumpere în mod legal dolari sau chiar să acceseze majoritatea depozitelor în dolari, în timp ce umflă artificial cererea prin achiziţii forţate de către marii exportatori – toate acestea rămân în mare parte în vigoare astăzi.
Cursul de schimb oficial este, oricum, înşelător, întrucât rubla se tranzacţionează, fără a fi surprinzător, la volume dramatic diminuate faţă de perioada de dinainte de invazie. Potrivit multor relatări, o mare parte din aceste tranzacţii au migrat către pieţele negre, neoficiale ale rublei. Chiar şi Banca Rusiei a recunoscut că cursul de schimb este mai degrabă o reflectare a politicilor guvernamentale şi o expresie directă a balanţei comerciale a ţării, şi nu a pieţelor libere pe care se tranzacţionează lichidităţi valutare.
Mitul 9: Implementarea sancţiunilor şi retragerea companiilor străine de pe piaţa rusă de afaceri sunt acum în mare măsură realizate şi nu mai este nevoie de presiune economică.
Economia Rusiei a fost grav afectată, dar plecarea companiilor şi sancţiunile aplicate împotriva Rusiei sunt incomplete. Chiar şi cu deteriorarea poziţionării exporturilor Rusiei, aceasta continuă să atragă prea multe venituri din petrol şi gaze, din excluderea sancţiunilor, care susţin cheltuielile interne extravagante ale lui Putin şi ascund slăbiciunile economice structurale. Şcoala de Economie de la Kiev şi Yermak-McFaul International Working Group au condus iniţiativa privind impunerea de sancţiuni suplimentare prin implementarea de sancţiuni individuale, sancţiuni energetice şi sancţiuni financiare. Privind în perspectivă, nu există nicio cale de ieşire din izolarea economică pentru Rusia, atâta timp cât ţările aliate rămân unite în menţinerea şi creşterea presiunii de sancţiuni împotriva Moscovei.
Titlurile care susţin că economia Rusiei a revenit pur şi simplu nu sunt bazate pe fapte. Faptele sunt că, după orice indicatori şi la orice nivel, economia Rusiei se zguduie. susţincei doi experţi analiza publicată de Foreign Policy.
