de Octavian Bădescu,
Founding Partner Freedom Group
“Toate resursele sunt limitate in raport cu nevoile” se spune in manualele de economie.
Este corect, cu toate ca o afirmatie mai potrivita ar fi daca raportarea s-ar referi la “dorinte”, nu la “nevoi”, nevoile nu sunt chiar atat de multe.
Ideea de fond este aceeasi insa, implicit o preocupare pentru eficienta si economisire a resurselor naturale, cat si a timpului alocabil muncii ar fi legitima, iar eficienta este destul de clamata si aceasta, in toate mediile.
Paradoxal insa, aceleasi medii si aceiasi economisti mai predica o teoretica necesitate: “cel mai important este sa generam locuri de munca si sa creasca consumul”.
Nu mai spunem de osanalele pe care le ridica unii (cam aceiasi!) politicilor monetare ce au la baza “relaxarea monetara” si “rezerva fractionara”, “ca sa stimulam economia”.
Pai cum se pot impaca toate aceste 3 asa-zise axiome?
Raspunsul este ca nu se pot impaca, iar superficialitatea cu care se trateaza chestiunile nu este de natura a linisti pe cei preocupati de anticiparea evolutiei individuale si a societatii in viitor, dimpotriva.
“Sa stimulam economia” inseamna, de fapt, sa stimulam “generarea” de bunuri si servicii sau “schimburile” de bunuri si servicii? Pentru ca nu e acelasi lucru, “schimburile” sunt mult mai eficiente din perspectiva utilizarii resurselor.
Si de ce ar trebui neaparat sa “stimulam” intr-un fel sau altul? Nu cumva am economisi resurse naturale si de timp daca nu s-ar amesteca statul in aceste lucruri si ar lasa lucrurile sa se deruleze natural?
Sau de fapt daca nu ar fi munca efectuata pentru altii cat mai multa si vanzari cat mai dese nu ar mai fi simplu de obtinut taxe si impozite suficiente cat sa sustina un aparat ce ofera propriile bunuri si servicii, dar cu o cerere limitata pe piata?
Asa se explica cumva si initiativele reglementative care vizeaza limitarea capacitatii oamenilor de a fi independenti sau dependenti doar de eventualii vecini din comunitatea locala? Apropos de posibilitatea de a creste animale pentru hrana in propria gospodarie. Este asa ceva spre binele indivizilor? Au cerut oamenii aceste imixtiuni?
Poate ca o alternativa ar fi sa taxam mai putin si ca sa nu subfinantam, sa limitam atributiile pe care si le-a arogat statul, fara sa ii fie cerute. Si poate ca ar trebui sa modificam ce si cum taxam, adica politica fiscala. Si sa nu mai stimulam consumul (risipa?) de resurse nici prin politica monetara si prin actualul sistem bancar, generator de moneda fara costuri de productie si fara acoperire, care distorsioneaza calculul economic privind alocarea optima a resurselor.
Omul are (prin natura sa) dorinte virtual nelimitate si pretuieste mult mai mult prezentul in raport cu viitorul.
Resursele planetei si ale Romaniei in particular) insa sunt limitate, unele mai mult decat altele, iar resursele oamenilor (timpul) de asemenea. Exista un stoc mondial de resurse epuizabile cu o viteza dependenta de consum, asa cum exista si un stoc mondial de timp, iar o corelare ar fi necesara.
Atat timp cat exista insa posibilitatea unora de a emite moneda fara niciun cost si chiar si fara vreo acoperire, resursele (naturale si de timp) se vor exploata din ce in ce mai mult, economiile se vor deprecia din ce in ce mai rapid, iar inegalitatea si inechitatea se vor accentua, oamenii devenind din ce in ce mai datori si pierzand implicit libertate. Continuand in aceacta directie, in final, o mare banca mondiala va ajunge sa detina tot ceea ce e mai valoros pe pamant.
Chiar daca nu se vor numi astfel, ne aflam practic intr-o faza de tranzitie accelerata catre o oranduire neo-sclavagista, cu un sistem de guvernare neo-fascist, managementul si birocratia etatista si corporatista fiind asupritorii, iar ceilalti – asupritii.
Desi putini il afirma deschis, acest lucru se simte deja din ce in ce mai acut, mai ales daca observi evolutiile ultimului secol. Dar cei mai multi nu mai au timp sa observe si nici nu realizeaza cauzele, pentru ca la scoala nu se invata despre asta, desi simt ca ceva nu e in regula si ca lucrurile nu merg catre o directie buna. Insa nelinistea sociala prezenta in toata lumea reprezinta simptomele unei boli care se va acutiza la un moment dat extrem de rapid si poate duce in final la “decesul” societatii civilizate, la haos si distrugere si/sau la o profunda schimbare in cateva generatii a insasi naturii umane.
Se poate pune problema posibilitatii eliminarii risipei de resurse in lipsa reformarii sistemului financiar-bancar, cu eliminarea posibilitatii de a produce fara costuri moneda fara acoperire?
Se poate face asta in conditiile in care se incurajeaza permanent consumul si rezistenta produselor in timp scade deliberat si pentru a creste ocuparea timpului oamenilor cu munca?
Se poate face in contextul in care taxarea (prin impozitare si inflatie) este orientata cu precadere catre venitul oamenilor, catre productivitatea lor si catre economii, nu catre consumul de resurse naturale?
Cum se poate imbogati o tara (cei care raman in ea) care exporta resurse naturale brute si oameni productivi si importa produse finite si inflatie?
Dificil spre imposibil.
Prin urmare este nevoie sa existe un pret corect al resurselor naturale, care sa compenseze consumarea acestora. Un pret mult mai mare pentru exportul acestora, mai ales in forma bruta catre cei care nu le au, un pret mare pentru risipa lor sau pentru deseurile produse prin actiunea umana.
Este nevoie sa deplasam politica fiscala de la povara pusa asezata acum cu precadere asupra timpului oamenilor – unica resursa, foarte limitata, pe care o au -, catre o reducere a taxelor si implicit a costurilor birocratice si in acelasi timp catre o suportare a acestora cu precadere de catre consumatorii de resurse.
Este nevoie de deplasare catre putere si responsabilitate individuala.
Este nevoie ca politica monetara sa devina una de echilibru, bazata pe moneda reala, cu acoperire. Implicit este nevoie de toleranta zero a deficitelor bugetare.
Este nevoie inclusiv de limitarea capacitatilor de asumare a riscurilor pana la nivelul resurselor disponibile si de a nu permite socializarea eventualelor pierderi in timp ce profiturile se privatizeaza, suportarea pierderilor urmand a fi asumata de catre eventualii beneficiari ai profiturilor, asa cum e corect inclusiv din perspectiva morala.
Piata libera, concurentiala, bazata pe o moneda reala reprezinta fundamentele unei societati sanatoase, echitabile si eficiente.
Barterul si aurul sunt antidoturi la pornirile asupritoare ale managementului politic. Dar ar putea fi si altfel, daca am actiona diferit. Din nefericire, actualmente sistemul fiscal si cel monetar sunt incorect arhitecturate din perspectiva etica si practica si sunt necesare corectii, in masura in care ne propunem sa schimbam si sa imbunatatim cursul actual al lucrurilor, aceasta este oportunitatea. In caz contrar, efectele previzibile la orizont sunt hiperinflatia si dictatura, pierderea economiilor si a libertatii de catre marea majoritate a indivizilor, in beneficiul unei minoritati.
Partidele politice, conducerile acestora, ganditorii unei comunitati, cu totii ar trebui sa mediteze la aceste aspecte. Probabil ca, in contextul dat, romanii (si nu numai) ar putea da un anunt la mica publicitate – “Societate in deriva – cautam lideri intelepti si vizionari, care sa lucreze in interesul nostru. Suntem dispusi sa ii platim, sa ii urmam si sa ii ajutam”.
