Mihai Voican

Rusia nu mai este principalul furnizor de gaze naturale al Europei. Țara europeană care a depășit-o

gaze europa, Norvegia, Rusia

Rusia a fost depășită de o altă țară europeană în rolul de principal furnizor de gaze naturale al Europei, relatează Reuters.

Norvegia este acum cel mai mare furnizor de gaze al Europei, potrivit datelor furnizate de Refinitiv Eikon, depășind țara condusă de președintele Vladimir Putin după ce aceasta a tăiat sau redus livrările de gaze naturale către mai multe „țări neprietenoase”.

Țara nordică intenționează să își mențină producția ridicată de gaze naturale până la sfârșitul acestui deceniu în contextul planurilor făcute de Uniunea Europeană să își elimine dependența de importurile energetice din Rusia, a declarat marți ministrul norvegian al Energiei, Terje Aasland, într-un interviu acordat agenției Reuters.

„Mă aștept să ne putem menține nivelurile producției la care ne aflăm acum până în 2030. Vedem că există proiecte dar și planuri pentru dezvoltare și operare care ne pot ajuta să menținem sus volumele ridicate ale gazelor pe viitor”, a afirmat el.

Cantitatea de gaze naturale extrasă de Norvegia

Norvegia se așteaptă să producă în jur de 122 de miliarde de metri cubi de gaze naturale anul acesta, potrivit prognozelor oficiale publicate de autorități în luna mai. Cantitatea reprezintă o creștere cu 8% față de 2021 și este pe cale să doboare un record stabilit în urmă cu 5 ani.

Aasland s-a declarat de asemenea mai încrezător cu privire la cererea pe termen lung din Europa pentru gazul norvegian după cu țara sa și blocul comunitar au semnat în luna iunie un acord privind creșterea importurilor de gaze naturale extrase din platoul continental al Norvegiei.

„Acesta este un mesaj important pe care l-am primit de la UE”, a subliniat Aasland.

Norvegia a răspuns deja cererii mai mare pentru gaz din Europa prin devierea sa către export în loc de injecarea acestuia înapoi în pământ pentru a crește producția de țiței.

Guvernul de la Oslo nu vrea taxe suplimentare asupra companiilor petroliere

Prețul gazelor naturale aproape s-a triplat pe piețele europene anul acesta, depășind record după record.

Cu toate acestea, Norvegia nu intenționează să vândă sub prețul pieței, cum au propus unii analiști și politicieni.

„În principiu piața este predictibilă. Când există raritate prețurile sunt ridicate. Asta contribuie de asemenea la creșterea producției și virează gazul către piețele care au cel mai mult nevoie de el”, spune Aaslund.

„Să perturbi piața și faci reguli care arată bine acum ar putea contribui la distrugerea fundațiilor pentru construirea stabilității și încrederii pe viitor”, mai afirmă ministrul norvegian.

El a adăugat de asemenea că guvernul de la Oslo nu intenționează să introducă noi taxe asupra companiilor petroliere, în pofida vânzărilor record a acestora.

„Nu avem niciun fel de discuții despre taxe suplimentare. Veniturile suplimentare de acum ale companiilor formează baza pentru investițiile viitoare și baza pentru întreaga transformare a sectorului energetic”, a subliniat Terje Aasland.

Lasă un comentariu