Mihai Voican

Mulți soldați ruși din Harkov au trecut granița în Rusia în timpul retragerii

Harkov, Rusia, soldați ruși

SUA estimează că Rusia a părăsit în mare parte zonele pe care le ocupase în regiunea Harkov (nord-est), iar mulţi soldaţi ruşi, care se repliaseră în faţa înaintării trupelor ucrainene, au trecut graniţa revenind în Rusia, a declarat luni un înalt oficial militar american, citat de Reuters, transmite Agerpres.

„Pe ansamblu, estimăm că ucrainenii fac progrese în timp ce luptă pentru eliberarea şi recuperarea teritoriilor în sud şi est”, a declarat responsabilul american, sub rezerva anonimatului.

„În împrejurimile Harkovului, credem că forţele ruse au renunţat în mare măsură la câştigurile lor (teritoriale) şi s-au retras în nord şi est”, a spus acelaşi oficial.

„Mulţi dintre aceşti soldaţi au trecut graniţa în Rusia” în timpul retragerii lor, a adăugat el, fără să indice vreun număr.

Retragerea precipitată a forţelor ruse din regiunea Harkov, inclusiv abandonarea nodurilor feroviare strategice Kupiansk şi Izium, reprezintă cel mai grav eşec al Moscovei după ofensiva eşuată împotriva Kievului în martie.

Lasă un comentariu