Armenia şi Azerbaidjan au anunţat marţi confruntări de amploare la graniţă, soldate cu moartea unor soldaţi azeri, în cea mai recentă izbucnire de violenţă între cele două ţări, relatează AFP.
ACTUALIZARE 10:27 Armenia şi Azerbaidjan au convenit marţi dimineaţă o încetare a ostilităţilor în regiunea Nagorno-Karabah, însă înţelegerea a fost încălcată după numai câteva minute, au anunţat media azere, potrivit Reuters.
Un acord de încetare a focului a intrat în vigoare la orele locale 09:00 (05:00 GMT), potrivit relatărilor de presă şi unei surse care a solicitat anonimatul, dar media azere au informat că acordul a fost încălcat la scurt timp. Pe de altă parte, miniştrii apărării din Rusia şi Armenia au discutat marţi dimineaţă şi au decis să adopte măsuri pentru a stabiliza situaţia la frontiera armeano-azeră, a declarat Ministerul Apărării armean, citat de Interfax, transmite Agerpres. Ministrul apărării din Armenia, Suren Papikyan, a declarat că discutat cu omologul său rus, Serghei Șoigu iar cei doi au „căzut de acord să ia pașii necesari pentru a stabiliza situația”, conform Reuters.
Rusia este un mediator cheie în regiune și un aliat al Armeniei prin Organizația Tratatului de Securitate Colectivă. Rusia a trimis mii de pacificatori în regiune în 2020 ca parte a unui acord de a încheia ostilitățile care au durat șase săptămâni între cele două părți iar în urma căruia Azerbaidjan a avut câștiguri teritoriale semnificative. Schimburi frecvente de focuri de armă au fost raportate de-a lungul graniţei comune de la sfârşitul războiului din 2020 dintre Erevan şi Baku din cauza regiunii disputate Nagorno-Karabah.
„Marţi, la ora 00:05 (20:05 GMT), Azerbaidjanul a lansat un bombardament intensiv, cu artilerie şi arme de foc de calibru mare, împotriva poziţiilor militare armene în direcţia oraşelor Goris, Sotk şi Jermuk”, a precizat Ministerul armean al Apărării. Acesta a mai menţionat într-un comunicat că Azerbaidjanul a folosit, de asemenea, drone, transmite Agerpres.
La rândul său, Ministerul azer al Apărării a acuzat Armenia de „acte subversive pe scară largă” în apropierea districtelor Dashkasan, Kelbajar şi Lachin de la graniţă, adăugând că poziţiile armatei sale „au fost atacate, inclusiv cu mortiere de tranşee”.
„Există victime în rândul militarilor (azeri)”, a afirmat el, fără a da cifre. Săptămâna trecută, Armenia a acuzat Azerbaidjanul de uciderea unuia dintre soldaţii săi într-un schimb de focuri la frontieră. Cele două ţări vecine au purtat două războaie – în anii 1990 şi în 2020 – în regiunea Nagorno-Karabah, o enclavă azeră populată de armeni.