„Nimeni nu are nevoie de noi!”, susţin bărbaţii ruşi înarmaţi, pe rețelele de socializare, unde a apărut un videoclip, în care sute de bărbaţi înarmați din regiunea Belgorod, din Rusia, se plâng de haosul mobilizării. Cine a filmat și cine a făcut publică înregistrarea video nu se știe exact, relatează publicația rusească Meduza.
În cursul serii de miercuri, 5 octombrie, pe rețelele de socializare a început să fie distribuită masiv o înregistrare video, în care apar în jur de 500 de persoane mobilizate, în regiunea Belgorod, din Rusia. Bărbaţii înarmați din videoclip se plâng că li s-au dat arme, dar nu au fost repartizaţi în unitate și că trăiesc de o săptămână „în nişte condiții ca animalele”, cumpărându-și singuri hrana.
Cine a filmat videoclipul nu se ştie exact. Jurnalistul de la Radio Liberty (declarat agent străin în Rusia) Mark Krutov, a subliniat că unul dintre bărbații din videoclip poartă simbolurile PMC Wagner, iar un altul care filmează este din Moscova, Serghei Surkov, care a mai înregistrat un videoclip despre problemele cu care se confruntă armata rusă, cu aproximativ o săptămână în urmă.
Sursa: Meduza/ Rador/ Traducere: Violeta Drăguță