Mihai Voican

Mihaela Hogaș, campioana României la patinaj viteză: „Problema nu este că nu avem un patinoar în țară! (…) Neavând Federație, nu avem medic!”

patinoar

Mihaela Hogaș (24 de ani) nu are rivală la Naționalele de patinaj viteză și deși este legitimată la CSM Corona Brașov se antrenează în Germania pentru că în țară nu există niciun fel de infrastructură, relatează Monitorul Expres.

„Este foarte greu pentru toți sportivii care practică acest sport. Adevărul este că Federația are probleme foarte mari, iar sportivii nu sunt finanțați. Sportivii români trebuie să-și facă rost de finanțare de la un club puternic, de la sponsori sau, dacă au noroc, de la COSR. Problema nu este că nu avem un patinoar în țară! Eu chiar realizez că în viitorul apropiat nu se va construi unul! Eu m-am obișnuit! Mulți patinatori își pierd speranța și se pierd pe drum! Ei văd că nu au o Federație, unii nu au mai rezistat, sunt problemele de infrastructură, financiare, familie, iar cei care nu au șansa unui club care să-i sprijine, pur și simplu renunță! De la 9 ani eu mă antrenez în Germania, iar clubul CSM Corona Brașov a făcut mai mult decât ar trebui pentru mine. În schimb, Federația a făcut mult prea puțin. Cred că am nevoie de mai mult, nu cer un patinoar, cer doar ce au celelalte țări ca să pot fi la egalitate cu sportivii din țările avansate în patinaj. Olimpiada este cel mai mare obiectiv al meu, iar fiecare an este ca o etapă cu obiective intermediare. Important este să fiu sănătoasă și să am susținere în continuare și sunt convinsă că rezultatele vor veni“, spune Mihaela Hogaș.

Campioana României spune că niciodată nu s-a gândit să reprezinte altă țară în acest sport. „Era ușor să rămân în străinătate. Pentru mine, să reprezint România este o provocare și sunt tare mândră atunci când le „bat“ pe colegele mele din Germania“.

Lasă un comentariu