Iulian Nunucă a câștigat sezonul 10 al popularului talent show ”Vocea României”. Solistul ieșean pregătit de Tudor Chirilă a emoționat juriul, audiența și impresionat telespectatorii care l-au votat masiv.
”Dacă aș câștiga, mi-aș dori să donez o parte din bani și copiilor care au nevoie, cu situații financiare mai precare și aș investi în cariera mea”, spunea ieșeanul înainte de finala ”Vocea României” pe care a câștigat-o.
”Nu m-am așteptat vreodată să ajung aici cu profesoara mea. Andra (Andra Botez, concurentă pregătită de Irina Rimes-n.r.) a fost profesoara mea de canto o perioadă. Premiul asta valorează mult în inima mea, dar nu așa cum credeam. E mai important că amândoi am ajuns aici. Vă mulțumesc celor de acasă că m-ați votat. Multumesc, Tudor. Trăiți simplu și frumos”, a încheiat Iulian care s-a arătat copleșit de greutatea trofeului. ”E mai greu decât mine. Abia îl pot ține în brațe”, a spus marele câștigător al concursului ce generează ediție de ediție o audiență record.
Iulian are 18 ani, este din Pașcani și se trage dintr-o familie de muzicanți. „M-am regăsit în muzica pop, clasică, dar n-aș putea să spun că sunt diferit, până la urmă sunt țigan și nu fug de asta, mă mândresc cu toată inima că sunt țigan! Sunt diferit prin faptul că am ales să fac altceva decât ceea ce ei și-au propus”, a spus Iulian Nunucă, marele câștigător al talent show-ului ”Vocea României”, sezonul 10.