După ce mai multe mașini cu tonaj mare au rămas blocate în Pasajul Unirii, Primăria Sectorului 4 anunță că sistemul de semnalizare şi avertizare rutieră va fi suplimentat.
Concret, vor fi montate noi porţi de semnalizare a înălţimii maxime admise, cu senzori de măsurare a înălţimii care vor transmite eventualele depăşiri către următoarea poartă, unde şoferul va fi informat pe ce traseu să iasă de pe benzile de intrare în pasaj. Înainte de intrarea în tunel, va fi o nouă poartă de gabarit, din metal, ”cu rolul fundamental de a opri orice vehicul cu o înălţime mai are de 3,5 metri”.
„Dacă şoferul nu se conformează, vehiculul se va opri propriu zis în poarta de gabarit! Menţionăm faptul că din punct de vedere structural cele două porţi de gabarit aprobate încă din luna septembrie a anului trecut vor rămâne la fel, acesta fiind standardul pentru acest tip de semnalizare rutieră”, arată reprezentanţii Primăriei.
Planul de măsuri suplimentare, întocmit de specialişti ai Universităţii Tehnice de Construcţii Bucureşti
„Specialişti ai Universităţii Tehnice de Construcţii Bucureşti şi ai Brigăzii de Poliţie Rutieră, cu zeci de ani de experienţă în domeniul semnalizării şi avertizării rutiere, au întocmit noul plan de măsuri suplimentare de semnalizare a înălţimii maxime admise de 3,5 metri, pentru circulaţia vehiculelor prin Pasajul Unirii.
Conform acestui document, aprobat ieri, 19 ianuarie a.c., în Comisia Tehnică de Circulaţie din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, la cele două intrări în pasajul rutier vor fi montate noi porţi de presemnalizare a înălţimii maxime admise, ce vor fi corelate cu senzori electronici de măsurare a înălţimii, camere video şi cu panouri informative de tip LED”, a arătat Primăria Sectorului 4, într-un comunicat de presă transmis vineri.
Vor exista marcaje și pe sol
Conform sursei citate, acestea, împreună cu porţile de gabarit cu semafor şi cu noua semnalistică la sol (înfiinţare de noi scuaruri şi de benzi de circulaţie cu sisteme rezonatoare), „vor creşte exponenţial” gradul de siguranţă în exploatarea acestui obiectiv de infrastructură rutieră şi vor limita posibilitatea producerii unor incidente.
„Concret, în ceea ce priveşte sistemele ce vor fi implementate la intrarea în Pasajul Unirii de pe bulevardul Dimitrie Cantemir, prima poartă de presemnalizare va fi montată chiar în apropierea intersecţiei cu bulevardul Mărăşeşti, adică la aproximativ 160 de metri în faţa porţii de gabarit.
Această construcţie va fi reprezentată de un cadru metalic de forma literei L întoarsă, va purta semne de limitare a înălţimii maxime admise, precum şi lanţuri atârnate până la 3,5 metri deasupra carosabilului, cu rol de avertizare sonoră de depăşire a gabaritului. Ca noutate, aceasta va avea în componenţă camere video şi senzori electronici de înregistrare a depăşirii de gabarit.
În cazul depăşirii limitei de înălţime, senzorii vor transmite informaţia către cea de-a doua poartă de presemnalizare, ce va fi montată la aproximativ 130 de metri înaintea porţii de gabarit. Poarta va purta, pe lângă semnele de limitare a înălţimii, panouri electrice de informare, pe care va fi afişat numărul de înmatriculare al vehiculului cu înălţimea mai mare de 3,5 metri, precum şi traseul de urmat pentru a ieşi de pe benzile de intrare în pasaj”, au menţionat reprezentaţii Primăriei.
După primele două porţi va fi montată încă una, cu acelaşi rol de atenţionare în privinţa limitării de înălţime, dotată cu lanţuri, camere video şi senzori, care vor transmite informaţii referitoare la depăşirea înălţimii maxime admise către noua poartă de gabarit, montată înainte de intrarea în tunelul rutier.
Noua poartă de gabarit va fi construită din metal
„Noua poartă de gabarit va fi construită din metal, cu rolul fundamental de a opri orice vehicul cu o înălţime mai are de 3,5 metri. Aceasta va avea, pe lângă indicatoarele clasice cu inscripţia limitei de înălţime, panouri de afişaj electronic şi semafoare inteligente, care, în baza informaţiilor transmise de senzorii porţilor de presemnalizare, vor afişa culoarea roşie timp de 10 secunde, la detectarea unei depăşiri de gabarit.
În acest interval, şoferul vehiculului agabaritic va fi avertizat vizual prin intermediul panourilor de tip led să nu-şi continue călătoria şi să utilizeze banda dedicată ieşirii din zona aferentă intrării în pasaj. Dacă şoferul nu se conformează, vehiculul se va opri propriu zis în poarta de gabarit! Menţionăm faptul că din punct de vedere structural cele două porţi de gabarit aprobate încă din luna septembrie a anului trecut vor rămâne la fel, acesta fiind standardul pentru acest tip de semnalizare rutieră”, au precizat aceştia.
Pe acelaşi sens de mers, în completarea sistemelor menţionate, la sol vor fi amenajate noi scuaruri de separare a sensurilor de circulaţie, vor fi trasate benzi rezonatoare şi vor fi înfiinţate benzi de circulaţie speciale pentru scoaterea vehiculelor agabaritice din zona dedicată intrării în pasaj.
Pe sensul de intrare în Pasajul Unirii dinspre Piaţa Universităţii către bulevardul Dimitrie Cantemir, pe lângă poarta de gabarit vor fi montate două porţi de presemnalizare a înălţimii maxime admise, similare celor deja descrise, ce vor avea în componenţă lanţuri, camere video, senzori de măsurare a înălţimii şi panouri de informare de tip led.
Semafoarele se vor instala în 60 de zile
Conform sursei citate, sistemul electronic de panouri de avertizare şi semafoare care va fi montat în următoarele 60 de zile va putea fi folosit şi în cazul unor posibile situaţii de urgenţă apărute în interiorul pasajului (incendii, inundaţii, accidente etc).
„Totodată, asigurăm participanţii la trafic că echipa de specialişti a Sectorului 4 al Municipiului Bucureşti va depune în mod responsabil, în permanenţă, toate eforturile pentru a creşte gradul de siguranţă în exploatarea acestor lucrări de infrastructură”, a precizat Primăria.
Pasajul Unirii a fost redeschis la începutul lui septembrie 2022, după o investiţie de 12 milioane de euro.
”Pasajul rutier Unirii, cu o lungime de aproximativ 900 de metri, a devenit cel mai sigur tunel rutier, din punct de vedere al infrastructurii din România, dar şi cel mai tehnologizat din ţară”, anunţa la acel moment Primăria Sectorului 4.
La câteva zile de la inaugurare, un şofer turc a fost amendat de poliţişti după ce a vrut să intre cu TIR-ul în Pasajul Unirii, fără a respecta limita de înălţime, şi a rupt poarta metalică montată înainte de intrarea în pasaj.
Recapitularea incidentelor din Pasajul Unirii
În 21 septembrie, un camion a rămas blocat în Pasajul Unirii după ce şoferul a ignorat limitatorul de înălţime şi a forţat trecerea prin tunel, astfel că plafonul a fost deteriorat. Pagubele vor fi stabilite de o comisie şi urmează să îi fie imputate şoferului, anunţa atunci Primăria Sectorului 4, care preciza şi că, de la redeschiderea pasajului, cinci vehicule de mari dimensiuni au rămas blocate, fie în poarta gabaritică, fie în tunelul rutier.
În 23 decembrie 2022, un autocar cu turişti greci a lovit bara de presemnalizare de la intrarea în pasaj, o persoană decedând. Iniţial, peste 20 de persoane au fost transportate la spital. Ulterior, unii dintre cei aflaţi în autocar au anunţat că se vor adresa instanţei.
Săptămâna trecută, o autoutilitară a rămas blocată în Pasajul Unirii. Şoferul a fost amendat cu 870 de lei întrucât autoutilitarea avea modificări neomologate, suprastructura metalică depăşind dimensiunile.