Ministrul Agriculturii, Petre Daea, nu este alarmat de faptul că o nouă insectă – larva gândacului de bălegar – a fost aprobată pentru consum de Comisia Europeană, spunând că „aprobare nu înseamnă şi mâncare”.
„Lăsaţi-le în aprobări, dar nu le puneţi în mâncare, nu le puneţi în farfurie, pentru că noi ştim ce producem, noi ştim ce mâncăm, noi ştim ce ne foloseşte nouă. Din acest punct de vedere eu nu îmi fac nicio grijă, aprobare nu înseamnă şi mâncare, pentru că noi ştim să producem în România şi avem, har domnului, unde, cu cine şi ce să facem (…). Lăsaţi insectele în insectar”, a răspuns, vineri, ministrul Agriculturii, Petre Daea, întrebat despre noul aliment aprobat de Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (EFSA).
Comisia Europeană a aprobat recent noul aliment, respectiv Larva gândacului de bălegar (Alphitobius diaperinus), după ce EFSA a adăugat acest tip de insectă pe lista celor potrivite pentru comercializare şi consum uman, scrie Agerpres, preluând Rador, care citează 20 Minutos.
Aceasta este a patra insectă comestibilă aprobată, după greierul domestic (Acheta domesticus), viermele de făină (Tenebrio molitor) şi lăcusta migratoare (Locusta migratoria). Larva gândacului de bălegar poate fi consumată fie sub formă congelată, uscată sau pudră. EFSA a transmis în avizul său ştiinţific că larvele de gândac de bălegar pot provoca reacţii la persoanele alergice la crustacee şi la acarieni şi nu ar trebui consumate de copii.