Ajuns la venerabila vârstă de 80 de ani, Joe Biden, este în continuare „sănătos” şi „viguros”, a transmis, medicul său, joi, în urma unui consult de rutină.
Și, pentru că toată lumea se întreabă, medicul liderului SUA a mai spus și că Biden este „capabil să exercite cu succes atribuţiile prezidenţiale”, transmite CNN.
Examinarea medicală, care a avut loc joi la Centrul Medical Militar Naţional Walter Reed, a dus la îndepărtarea unei mici leziuni de pe pieptul lui Biden pentru o biopsie, ale cărei rezultate sunt încă aşteptate.
Rezultatele medicale au fost normale
Rezultatele examinării capului, urechilor, ochilor, nasului şi gâtului preşedintelui au fost normale.
Medicii l-au supus și la un „examen detaliat” neurologic care, de asemenea, a ieșit normal. Nu s-a găsit nicio constatare care să fie în concordanţă cu un accident vascular cerebral, scleroză multiplă sau boala Parkinson.
Potrivit raportului, Biden încă are un „mers rigid” şi i s-au prescris orteze personalizate. El continuă să facă exerciţii fizice cinci zile pe săptămână.
Lentilele de contact trebuie schimbate
Raportul Dr. Kevin O’Connor este probabil ultima actualizare medicală înainte ca Biden să-şi facă cunoscute intenţiile legate de candidatura pentru un nou mandat, în următoarele luni.
O’Connor a declarat că cel mai notabil eveniment medical pentru Biden în ultimul an a fost lupta sa cu Covid-19 în vara anului trecut. O’Connor a declarat că nivelul de oxigen din sângele lui Biden nu a scăzut sub 97% şi că semnele vitale ale acestuia au rămas normale pe tot parcursul bolii.
Potrivit raportului medical, Biden nu a experimentat niciun simptom legat de sindromul post-COVID.
Biden este tratat pentru fibrilaţie atrială non-valvulară, O’Connor declarând că Biden nu prezintă simptome.
Preşedintele are „simptome ocazionale de reflux gastroesofagian”, care se accentuează imediat după mese.
Preşedinţii nu au obligaţia legală de a divulga informaţii despre sănătatea lor şi pot alege ce detalii sunt făcute publice. Rapoartele medicului de la Casa Albă din ultimele decenii l-au descris în mod constant pe titularul funcţiei ca fiind apt să îşi exercite atribuţiile.